Stiri

25 de instituții de învățământ profesional tehnic din Moldova vor fi modernizate cu 80 de milioane de euro

Actualitate 12.10.2026 14:42 Vizualizări282
25 de instituții de învățământ profesional tehnic din Moldova vor fi modernizate cu 80 de milioane de euro

Elevii din 25 de instituții de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova vor beneficia de spații de studiu modernizate, echipamente pentru pregătirea practică și condiții mai bune în cămine. Investiția, în valoare de 80 de milioane de euro, a fost anunțată astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Proiectul va fi implementat în perioada 2026-2032 și face parte din Planul de creștere pentru Republica Moldova, susținut de Uniunea Europeană. Investiția are scopul de a le oferi tinerilor condiții de pregătire cât mai apropiate de cele pe care le vor întâlni la locul de muncă. Totodată, proiectul va contribui la formarea specialiștilor de care are nevoie economia țării.

În total, vor fi renovate 47 de clădiri: 24 de blocuri de studii, inclusiv ateliere și laboratoare, precum și 23 de cămine. În cele 25 de instituții își fac studiile peste 21 de mii de elevi, ceea ce reprezintă aproximativ 40 la sută din numărul total al elevilor din învățământul profesional tehnic. Unsprezece instituții beneficiare se află în Chișinău, iar celelalte 14 sunt situate în alte orașe ale țării.

În 15 instituții vor fi modernizate atât spațiile de studiu, cât și căminele. În alte 10 instituții sunt prevăzute lucrări de renovare capitală și dotare a căminelor.

Ministrul Dan Perciun a declarat că investiția urmărește să crească interesul tinerilor pentru învățământul profesional tehnic, astfel încât acesta să devină una dintre primele opțiuni în alegerea traseului profesional.

„La admiterea din 2026, numărul elevilor înmatriculați în învățământul profesional tehnic  a crescut cu aproape 15%. Investim în acest domeniu de pregătire ca să le oferim tinerilor echipamente de ultimă oră, profesori care au resursele necesare pentru predare și cămine în care să aibă condiții decente de trai”, a declarat ministrul.

Secretarul de stat la MEC, Liudmila Stihi, a menționat că instituțiile au fost selectate în funcție de relevanța lor pentru sectoarele prioritare ale economiei, de necesitățile de investiții și de impactul pe care îl pot avea în regiune. Atelierele și laboratoarele modernizate vor sprijini pregătirea în domeniul agriculturii și prelucrării produselor agroalimentare, al construcțiilor, energiei și tehnologiilor informației și comunicațiilor.

Elevii vor putea exersa cu echipamente adaptate meseriilor pe care le studiază. Profesorii și maiștrii-instructori vor putea utiliza aceste echipamente atât în cadrul orelor teoretice, cât și al celor practice.

Pentru tinerii care vin la studii din alte localități, renovarea căminelor va însemna condiții sanitare mai bune, mai multă siguranță și un nivel sporit de confort. Lucrările vor contribui și la facilitarea accesului la studii pentru tinerii cu cerințe educaționale speciale.

Clădirile vor deveni mai eficiente din punct de vedere energetic și mai accesibile pentru persoanele cu dizabilități. În cele 15 instituții în care vor fi modernizate spațiile educaționale învață în prezent și peste 300 de elevi cu cerințe educaționale speciale.

Pachetul de finanțare include un împrumut de 33 de milioane de euro acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), un grant de 7 milioane de euro oferit prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate și o contribuție de 40 de milioane de euro a Republicii Moldova, prin Mecanismul de Reformă și Creștere.

Modernizarea spațiilor de studiu, a atelierelor, laboratoarelor și căminelor este prevăzută în următoarele 15 instituții:

Centrul de Excelență în Energetică și Electronică;

Școala Profesională din Rîșcani;

Școala Profesională nr. 6 din Chișinău;

Școala Profesională din Ceadîr-Lunga;

Școala Profesională nr. 5 din Bălți;

Școala Profesională din Ungheni;

Centrul de Excelență în Transporturi;

Colegiul Universității Tehnice a Moldovei;

Centrul de Excelență în Construcții;

Școala Profesională din Florești;

Școala Profesională din Cupcini, Edineț;

Colegiul Politehnic din Bălți;

Colegiul Tehnic Agricol din Soroca;

Școala Profesională nr. 2 din Cahul;

Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale.

Alte 10 instituții sunt incluse în componenta de renovare a căminelor:

Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău;

Școala Profesională din Căușeni;

Colegiul de Medicină din Cahul;

Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei;

Colegiul de Construcții din Hîncești;

Colegiul de Ecologie din Chișinău;

Școala Profesională nr. 2 din Chișinău;

Școala Profesională nr. 3 din Chișinău;

Centrul de Excelență „Ștefan Neaga” pentru educație artistică;

Școala Profesională din Leova.

Ministerul Educației și Cercetării va coordona proiectul. Gestionarea tehnică și financiară, achizițiile și supravegherea lucrărilor vor fi asigurate de Oficiul Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii „Moldova-Proiect”.

În prezent, în Republica Moldova funcționează 79 de instituții din domeniul învățământului profesional-tehnic: 32 de școli profesionale, 34 de colegii și 13 centre de excelență. În total, aici își fac studiile circa 50 de mii de elevi, iar procesul educațional este asigurat de aproximativ 3.500 de cadre didactice.

Investiția de 80 de milioane de euro anunțată astăzi de MEC face parte dintr-un pachet mai larg de sprijin pentru modernizarea instituțiilor de învățământ profesional tehnic. Prin proiectul INSPIREE, opt instituții de învățământ profesional tehnic vor beneficia de investiții în valoare de 11,5 milioane de euro pentru eficientizarea energetică a clădirilor, în special a căminelor.

Proiectul INSPIREE este finanțat printr-un credit al Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD), un grant al Guvernului Germaniei, acordat prin Banca Germană de dezvoltare KfW, și contribuția Guvernului Republicii Moldova.

Modernizarea învățământului profesional tehnic include și actualizarea conținuturilor de învățare. În cadrul Planului de creștere este prevăzută elaborarea și actualizarea a circa 130 de standarde ocupaționale și de calificare, care stabilesc competențele necesare pentru exercitarea unei meserii. Pentru dezvoltarea materialelor didactice adaptate acestor standarde sunt bugetate 70 de milioane de lei.

Stiri relevante
Horoscopul zilei 12.10.2026 12.10.2026 12:59 380 Horoscopul zilei 12.10.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 12.10.2026 12.10.2026 12:59 380 Horoscopul zilei 12.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.90 1 RON 3.76 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri