HARTĂ // R. Moldova, al treilea stat din Europa cel mai dependent de gazele rusești: Țările de tranzit
2474
Rusia a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, pe motiv că cele două țări nu au plătit în ruble pentru livrarea combustibilului. Comisia Europeană a descris decizia de a opri livrările drept o tentativă de „șantaj” și a spus că coordonează un răspuns între statele membre UE.
Gazprom a informat miercuri că livrările care tranzitează Bulgaria sunt gestionate separat. Compania a avertizat Polonia și Bulgaria, care sunt ambele țări de tranzit pentru gazul rusesc, că dacă vor folosi gazul care este destinat altor state, atunci compania va reduce fluxurile de tranzit.
Polonia este dependentă în proporție de 50% de gazul rusesc, dar Bulgaria este 100% dependentă. Pregătindu-se, însă, pentru o astfel de situație, statele europene dependente de gazul rusesc și-au crescut rezervele.
Compania poloneză de gaze PGNiG, de exemplu, spune că a rezervele din țară sunt pline în proporție de 80%. Europa se află și ea la sfârșitul sezonului rece, așa că cererea va fi scăzută. Bulgaria primește de obicei 100% din gazul său din Rusia, iar Polonia este aproape la fel de dependentă, dar cele două țări nu folosesc atât de mult gaz în mixul lor energetic, în mare parte pentru că încă depind foarte mult de cărbune pentru generarea de energie.
Polonia a spus că are suficient gaz în depozite și că consumatorii nu vor avea probleme. Bulgaria și-a asigurat aprovizionarea pentru „cel puțin o lună”, a declarat ministrul Energiei, Alexander Nikolov, reporterilor de la Sofia.
Oprirea unilaterală a livrărilor de gaze către clienții din Europa este „încă o încercare a Rusiei de a folosi gazul ca instrument de șantaj”, arată președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o reacție la anunțul Gazprom.
Prețul gazelor naturale în Europa a crescut brusc după ce Rusia a oprit livrările către Polonia și Bulgaria, accentuând astfel și mai mult tensiunile în regiune. După anunțul producătorului și distribuitorului de gaze din Rusia, cotațiile futures din Olanda s-au mărit cu 24% până la valoarea de 127,50 de euro pe MWh-oră, cel mai mare nivel din 1 aprilie, scrie Digi24.ro.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.
Aceasta este prima întrerupere către Europa de când disputele privind prețul gazelor dintre Rusia și Ucraina în 2006 și 2009 au dus la întreruperi în continuarea aprovizionării către statele europene.
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















