Hackerii ruşi s-ar află în spatele CRIZEI care a dus la izolarea Qatarului. Cum au SABOTAT micul stat din Golf
2659
Sursa: ziare.com
Hackeri ruşi s-ar află la originea unui atac informatic împotriva agenţiei oficiale de presă a Qatarului survenit la sfârşitul lunii mai, care a reaprins tensiunile în regiune, a relatat televiziunea americană CNN.
După izolarea diplomatică a acestui mic stat din Golf de către mai mulţi vecini ai săi în ultimele zile, CNN anunţă acest lucru citând ca surse anchetatori americani. Potrivit anchetatorilor, scopul Moscovei era cu această piratare să provoace divizări între SUA şi aliaţii lor, informează AFP.
Anchetatori ai FBI ajută Qatarul să afle originea acestui presupus atac de piraterie împotriva agenţiei de presă QNA de acum două săptămâni.
Autorităţile qatareze au afirmat că au fost victimele unor „hackeri” care au publicat pe site-ul agenţiei declaraţii false atribuite emirului, şeicului Tamim ben Hamad Al-Thani.
Controversatele declaraţii rupeau cu consensul regional pe mai multe teme sensibile, îndeosebi despre Iran, considerat drept un aliat strategic. Ele conţineau comentarii negative despre relaţiile dintre administraţia Trump şi Qatar, care este totuşi un aliat apropiat al SUA.
Preşedintele american Donald Trump şi-a manifestat un sprijin tacit faţă de izolarea Qatarului de către ţările din regiune, sugerând că micul stat din Golf finanţează grupări teroriste.
AFP aminteşte că Arabia Saudită şi mai mulţi aliaţi ai săi, inclusiv Egipt, au rupt luni relaţiile cu Qatarul, pe care îl acuză că susţine „terorismul”, provocând o criză diplomatică majoră în Orientul Mijlociu.
Sursa: ziare.com
26.05.2018
15:30
18.05.2018
09:05
07.10.2017
16:00
07.10.2017
10:30
22.09.2017
08:01
05.07.2017
19:30
06.06.2017
09:01
29.10.2013
11:47
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
09.10.2026
16:43
09.10.2026
16:37
09.10.2026
16:20
09.10.2026
16:18
09.10.2026
15:27
09.10.2026
15:25
09.10.2026
15:21
09.10.2026
14:46
09.10.2026
14:05
09.10.2026
13:59
09.10.2026
13:53
09.10.2026
13:52
09.10.2026
13:32
09.10.2026
13:20
09.10.2026
12:55
09.10.2026
12:28
09.10.2026
12:17
09.10.2026
10:36
09.10.2026
10:26
09.10.2026
10:04
09.10.2026
10:03
09.10.2026
09:39
09.10.2026
09:23
09.10.2026
09:18
09.10.2026
08:39
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul

















