Guvernul României a DECIS să ELIMINE taxele consulare pentru mai multe servicii. Îi VIZEAZĂ și pe cetățenii R. Moldova
1418
Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență prin intermediul căreia a fost modificată Legea 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate.
Potrivit unui comunicat de presă al MAE de la București, obiectivul principal al iniţiativei l-a constituit reducerea presiunii fiscale asupra cetăţenilor români din străinătate, în contextul crizei economice şi financiare globale din ultimii ani. Principalele modificări operate prin actul normativ adoptat au vizat eliminarea taxelor consulare pentru o serie de servicii.
Astfel, au fost eliminate în totalitate taxele consulare pentru următoarele categorii de servicii:
În susţinerea iniţiativei sale, MAE a invocat o serie de considerente de natură obiectivă precum atingerea obiectivului de reducere a taxelor, prevăzut în Programul de guvernare, actualul cuantum ridicat al taxelor consulare, încurajarea menţinerii legăturilor cetăţenilor români din diaspora cu ţara-mamă prin facilitarea reglementării, în raportul cu statul şi cu legislaţia română, a situaţiei juridice a minorilor de cetăţenie română şi, nu în ultimul rând, solicitările numeroase din partea mediului asociativ român din străinătate.
Totodată, actul normativ are în vedere acordarea unor gratuităţi ce vizează cetăţenii români din afara graniţelor ţării aflaţi în situaţii deosebite.
Aceste gratuităţi vizează: eliberarea titlurilor de călătorie pentru cetăţenii români evacuaţi din regiunile afectate de conflicte armate, atentate teroriste, dezastre naturale şi alte situaţii de criză, precum și pentru victimele traficului de persoane, înregistrarea decesului cetăţenilor români în străinătate, eliberarea paşapoartelor mortuare şi eliberarea titlurilor de călătorie necesare reîntoarcerii în ţară a minorilor neînsoţiţi cât şi a victimelor traficului de persoane.
MAE apreciază că revizuirea actului normativ vine în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în străinătate, constituindu-se într-o măsură utilă care are ca scop simplificarea şi eficientizarea acordării de asistenţă consulară atât în circumstanţe uzuale, cât şi în contextul unor situaţii deosebite cu care se confruntă cetăţenii români în străinătate.
23.12.2025
19:36
1872
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
15:46
1065
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:26
1211
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
11:48
1298
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
22.12.2025
17:48
1091
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
1577
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1518
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1865
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
2353
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
2009
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
26.12.2025
14:28
100
Val de interes investițional pentru Republica Moldova: 45 de propuneri primite de la companii europene și moldovenești
26.12.2025
13:07
244
Zelenski și Trump pregătesc întâlnirea pentru discuții cruciale înainte de Anul Nou în contextul războiului din Ucraina
26.12.2025
12:28
381
Alertă Cod Galben: Intensificări ale vântului între 26-29 Decembrie 2025
26.12.2025
12:26
307
Planuri ambițioase pentru educația din sudul Moldovei: Universitatea din Cahul se integrează cu Universitatea Tehnică a Moldovei pentru crearea unui centru universitar regional
26.12.2025
11:19
348
Tânăr de 23 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru multiple infracțiuni, inclusiv furt de trotinete și conducere sub influența alcoolului
26.12.2025
10:49
375
Bărbat din Vulcănești, condamnat cu suspendare pentru tentativa de incendiere a Procuraturii
26.12.2025
08:40
628
Cinci soldați ruși condamnați în lipsă pentru torturarea civililor în regiunea Sumî
26.12.2025
07:53
521
Horoscopul zilei 26.12.2025
26.12.2025
07:38
700
Moscova deschisă pentru negocieri privind un document de neagresiune către NATO
26.12.2025
07:23
473
Zelenski vede progrese promițătoare în discuțiile de pace cu emisarii americani privind conflictul Ucraina-Rusia
25.12.2025
22:47
1659
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
25.12.2025
20:55
1117
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
25.12.2025
17:19
716
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
1069
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
991
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
832
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
1033
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
848
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
2197
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
14574
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
898
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
929
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
1037
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
1150
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
1045
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














