Guvernul R. Moldova a reacționat, în PREMIERĂ, la apelul producătorilor de energie electrică din surse regenerabile. Ce promisiuni au primit agenții economici din domeniu, după ce s-au plâns că ar fi în pragul falimentului
1709
Producătorii de energie electrică din surse regenerabile au avut, în premieră, o întâlnire cu reprezentanții Guvernului R. Moldova, după ce marți, în cadrul unei conferințe de presă, au lansat un apel către prim-ministra Natalia Gavrilița. Întâlnirea a fost inițiată și prezidată de către secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Constantin Borosan, iar printre participanți au fost prezenți și reprezentanți ai Agenției Naționale în Energetică și „Moldelectrica”.
Secretarul de stat Borosan și-a arătat deschiderea față de participanții la ședință, precizând că este necesar de abordat problemele vociferate de producătorii de energie din surse regenerabile, care activează preponderent pe piața liberalizată, și de a identifica soluții pentru depășirea acestora.
Producătorii de energie din surse regenerabile au descris gravitatea problemelor cu care se confruntă sectorul respectiv, au prezentat propuneri pentru soluționarea acestora și disponibilitatea de a se implica în procesul de îmbunătățire a condițiilor, pentru a face posibilă activitatea în continuare.
Totodată, producătorii autohtoniauvorbit desprede identificarea unui mecanism echitabil și corespunzător la calcularea și achitarea dezechilibrelor.
„În acest sens a fost agreat ca la data de 24 noiembrie curent, de către „Moldelectrica” (cu participarea reprezentantului producătorilor de energie regenerabilă, ANRE și MIDR) urmează a fi efectuată o simulare conform modelului prezentat de cătrereprezentantului producătorilor, în baza datelor reale.
În cazul în care rezultatele ar urma să acopere costurile înregistrate de operatorul sistemului de transport și să diminueze povara financiară a dezechilibrelor înregistrate de către toți participanții la piața angro de energie electrică din R. Moldova, modalitatea de calculare a dezechilibrelor ar putea fi propusă către Comisia pentru Situații Excepționale pentru examinare și, după caz, adoptarea unei decizii care să modifice pct.7 din Dispoziția nr. 38 și care ar introduce un mecanism provizoriu aplicabil pe perioada stării de urgență”, se arată într-un comunicat de presă al producătorilor de energie din surse regenerabile.
De asemenea, în cadrul ședinței s-a discutat și despre acordarea posibilității achiziționării centralizate a energiei electrice produse din surse regenerabile locale de către S.A. „Energocom”, prin prisma exercitării obligațiilor de serviciu public de procurare a energiei electrice în scopul asigurării necesarului de energiei electrice pentru piața internă.
„Acest lucru ar permite tuturor cetățenilor din R. Moldova să beneficieze în mod egal de economiile ce urmează a fi înregistrate prin diferența de preț dintre achizițiile energiei electrice de la producători locali și prețurile spot de pe piața organizată OPCOM.
Totodată, s-a propus ca prețul cu care va fi achiziționată energia electrică produsă de către producători locali, care activează în piață liberă, de către S.A. „Energocom”, să fie un preț fix, după modelul României. Adică să fie un cost mai mic decât prețul cu care este procurată energia electrică din România, dar care ar permite funcționarea/activitatea pe timp de criză a centralelor electrice regenerabile. Să fie justificat și coordonat cu autoritățile responsabile de domeniul energetic sau să fie stabilit de către Comisia pentru Situații Excepționale ca preț de referință”, a mai arată sursa citată.
Suplimentar, s-a discutat necesitatea de ajustare cât mai urgentă a modalității de depunere a notificărilor fizice (prognozelor de producere) de către participanții la piața de energie electrică și accesul la datele deținute de Operatorii Sistemelor de Distribuție privind istoricul de generare a energiei electrice pe intervale de dispecerizare (pe fiecare oră pentru perioada de testare, care a avut loc de la 01.01.2022 până la 31.05.2022).
Producătorii autohtoni de energie electrică din surse regenerabile și-au exprimat speranța că problemele discutate din cadrul ședinței nu vor rămâne doar pe hârtie, dar vor fi soluționate în termeni cât mai restrânși, or, situația economică în care se află este la limita falimentului.
16.05.2026
23:13
326
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
492
LIVE VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
503
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
524
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
871
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
520
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1104
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
504
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
601
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
583
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
1247
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
624
Horoscopul zilei 16.05.2026
16.05.2026
23:13
293
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
478
LIVE VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
494
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
512
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
836
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
510
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1074
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
494
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
588
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
572
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
1238
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
619
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
787
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
725
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
774
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
775
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
891
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
15.05.2026
19:00
765
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
895
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
716
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
15.05.2026
17:31
770
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
17:11
747
MEC lansează Consiliul consultativ pentru extinderea educației multilingve și a Programului Național de învățare a limbii române
15.05.2026
16:34
881
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
16:28
997
Statul pregătește lege nouă pentru oprirea rapidă a construcțiilor ilegale și protejarea cumpărătorilor
15.05.2026
15:22
977
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














