Guvernul de la Chișinău solicită SPRIJIN suplimentar din partea UE pentru asigurarea SECURITĂȚII alimentare, facilitarea comerțului și transportului de mărfuri, dar și susținerea păturilor vulnerabile în condițiile creșterii prețurilor
2193
Prim-ministra Natalia Gavrilița a solicitat sprijin suplimentar din partea Uniunii Europene pentru asigurarea securității alimentare, facilitarea comerțului și transportului de mărfuri, precum și susținerea păturilor vulnerabile în condițiile creșterii prețurilor. Demersul a fost lansat astăzi, în cadrul unei întrevederi cu președintele Consiliului European, Charles Michel, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău.
Oficialii au remarcat că războiul din Ucraina are consecințe umanitare și economice majore asupra R. Moldova, iar republica noastră necesită a fi sprijinită în menținerea stabilității, sporirea rezilienței și gestionarea eficientă a crizelor.
Părțile au vorbit, de asemenea, despre prioritățile de pe agenda autorităților de la Chișinău, care vizează continuarea reformei în justiție, combaterea corupției, și consolidarea cooperării cu UE pe segmentul economic și comercial. De asemenea, oficialii s-au referit la necesitatea întreprinderii unor acțiuni concrete în vederea sporirii rezilienței energetice a R. Moldova, inclusiv prin diversificarea surselor de furnizare a energiei.
Prim-ministra a menționat că, în contextul cererii de aderare la UE, este în plină desfășurare procesul de completare a chestionarului UE.
„Suntem determinați să continuăm cu fermitate parcursul nostru spre integrarea europeană. O echipă mare de oameni din autoritățile publice și societatea civilă - toți lucrează cu dedicație la completarea chestionarului și asta vorbește, încă o dată despre puterea noastră de mobilizare, dar și despre dorința incontestabilă de a fi parte a lumii libere și a tot ceea ce reprezintă valori europene. Vom continua să muncim cu determinare, deși știm că e un drum lung de parcurs și e un proces de durată”, a precizat Gavrilița, citată de un comunicat de presă al Guvernului
De partea cealaltă, Charles Michel a menționat că UE va susține și în continuare R. Moldova.
„Mă bucur că avem posibilitatea de a discuta cu dumneavoastră problemele cu care se confruntă R. Moldova și să aflu cum faceți față și de ce ajutor aveți nevoie. Astfel putem concentra eforturile noastre acolo unde este necesar, într-un mod eficient. Știu că R. Moldova are mulți prieteni și vă asigur că Consiliul Europei este unul din acei prieteni devotați”, a conchis Charles Michel.
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















