05:24:40 16.01.2026
Stiri

Guvernul dă asigurări că sunt suficienți bani pentru ca BUGETARII să-și primească la timp salariile majorate

Economie 04.12.2018 15:00 Vizualizări1431
Guvernul dă asigurări că sunt suficienți bani pentru ca BUGETARII să-și primească la timp salariile majorate

Prim-ministrul Pavel Filip a dat astăzi asigurări că cei aproximativ 200 de mii de bugetari, care vor primi lefuri mai mari din 1 decembrie curent, își vor primi banii la timp. Asta pentru că în buget există bani suficienți pentru implementarea reformei sistemului de salarizare.

„Partidul Democrat (PD) şi Guvernul dorește ca de aceste majorări să beneficieze toţi, iar legile să fie aplicate corect. Proiectul este destul de ambițios şi din start vreau să vă spun că instituţiile statului sunt pregătite. La nivel de Guvern, Ministerul Finanţelor, au fost elaborate toate actele şi avem bani suficienţi, astfel încât toţi să-şi primească salariile majorate la timp”, a declarat Filip, după ședința săptămânală a partidului de guvernământ.

Oficialul spune că în această perioadă cele peste 4 800 de instituții beneficiare vor avea mult de muncă: „Este vorba de contabili de la aceste instituţii, de la întreprinderi. Aceștia vor trebui să înţeleagă noua modalitate de plată a salariilor şi noua modalitate de calcul a salariilor”.

Pentru ca bugetarii să-și primească salariile la timp, peste 120 de funcționari de la Ministerul Finanțelor vor merge în teritoriu și vor oferi explicații suplimentare privind noua modalitate de calculare a salariilor.

„Aceste instructaje vor avea loc în perioada 13 decembrie - 31 decembrie. Tot în această perioadă va exista un aşa-numit „call center” la Ministerul de Finanţe, unde toţi vor putea telefona atunci când vor avea întrebări la punerea în aplicare a acestor legi”.

Proiectul de lege aprobat de Parlament prevede ca niciun bugetar nu aibă o leafă mai mică de 2 000 de lei. Potrivit autorităților, această reformă va elimina discriminarea salarială dintre bugetari. Până în prezent, cea mai mică remunerare era de 1 200 de lei, iar cea mai mare - de aproape 36 de mii de lei. Pentru majorarea salariilor, numai în 2019, din bugetul de stat vor fi alocate 1,3 miliarde de lei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
15.01.2026 08:05 589 Horoscopul zilei 15.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte