Stiri
Mihai GHIMPU, liderul PL: „Cât priveşte lătratul. La noi, la moldoveni, pe cel care fură, îl spălăm în ape europene, însă pe cel care scoate în vileag toate hoţiile, îl botezăm astfel, încât nici agheasma popei nu-l mai poate ajuta după asta!!!”.
Cât privește lătratul. Unii mai întâi fură, iar apoi când nu li se mai propune, scot în vileag hoțiile altora.
Igor DODON, liderul PSRM: „Vom discuta cu oamenii, vom colecta semnături pentru demiterea lui Chirtoacă. Noi nu o să ne oprim aici, noi vom merge până la sfârșit”.
Unul a vrut schimbare până la capăt, altul vrea să meargă până la sfârșit. Poate ne lămuriți, ce-i mai bine pentru cetățeni – sfârșitul sau capătul?
Dorin CHIRTOACĂ, primarul capitalei: „Preşedintele partidului, domnul Ghimpu, a propus expresia: Un singur stat, un singur rege, o singură lege”.
Să ghicim și numele viitorului rege?
Valeriu STRELEȚ, președintele fracțiunii PLDM: „Am iniţiat reforme în domenii sensibile, cel al justiţiei, poliţiei, educaţiei”.
De inițiat sunteți buni. Ar fi bine să mai duceți ceva la finalizare.
Vlad PLAHOTNIUC, deputat PDM: „În PDM, tinerii pot face mult mai multe decât în oricare alt partid”.
Într-adevăr, tinerii din PDM pot face orice. Mai exact, orice le veți spune dvs.
Victor GURĂU, consilier municipal PCRM: „Sunt foarte optimist în ceea ce priveşte şansele mele. Eu am experienţă vastă şi cunosc mai bine decât alţii problemele cu care se confruntă locuitorii capitalei”.
Problemele le cunosc mulți. Rezolvarea lor – iată problema adevărată.
Dorin DRĂGUȚANU, guvernatorul BNM: „Situația de pe piața valutară este observată și urmărită și nu trezește îngrijorare pentru Banca Națională. Oricum, cursul valutar nu va satisface niciodată pe nimeni, cineva va pierde, iar altcineva va câștiga”.
De regulă, la diferența de curs câștigă puțini inițiați, dar pierde majoritatea populației.
Gurău, optimistul
Politică
02.08.2013
15:56
1117

Stiri relevante
29.07.2025
21:18
359
Moldova avansează în integrarea europeană: Cristina Gherasimov anunță pregătiri pentru etapa următoare a negocierilor
29.07.2025
20:46
604
Plahotniuc își dă acordul pentru extrădare: Scrisoarea care schimbă cursul anchetei în Moldova
29.07.2025
19:34
386
Promo-LEX cere eliberarea imediată a activistului Vadim Pogorlețchi, după aproape trei ani de detenție ilegală în Transnistria
29.07.2025
19:29
440
Maia Sandu în fruntea unei reuniuni esențiale pentru combaterea manipulării informaționale în context electoral
29.07.2025
15:04
549
Președintele Nicușor Dan, despre ALEGERILE parlamentare din R. Moldova: „Evident că mi-ar plăcea ca, în urma alegerilor, să se păstreze direcţia proeuropeană a R. Moldova, dar respect dreptul cetăţenilor de a vota”
29.07.2025
13:24
515
Maia Sandu retrimite legea avocaturii în Parlament după presiuni din partea avocaților în grevă
29.07.2025
11:17
430
Igor Grosu va vorbi la Geneva despre rolul parlamentelor în democrație și dialogul cu diaspora.
29.07.2025
10:38
524
Liderii Moldovei îndeamnă la coeziune și egalitate de Ziua Constituției: Mesajul comun al președintelui, premierului și președintelui Parlamentului
29.07.2025
10:07
545
Republica Moldova, printre fruntașe la integrarea în Uniunea Europeană, apreciază un eurodeputat român
29.07.2025
09:31
586
Constituția din 1994: Actul care a definit suveranitatea modernă a Republicii Moldova, potrivit prim-vicepreședintelui Ion Hadârcă
29.07.2025
08:44
392
31 de ani de la stabilirea noii ordini constituționale în Republica Moldova

Top stiri
29.07.2025
21:18
330
Moldova avansează în integrarea europeană: Cristina Gherasimov anunță pregătiri pentru etapa următoare a negocierilor
29.07.2025
20:46
564
Plahotniuc își dă acordul pentru extrădare: Scrisoarea care schimbă cursul anchetei în Moldova
29.07.2025
20:38
352
Miercuri, 30 iulie 2025: Soare după ploi în Republica Moldova
29.07.2025
19:34
365
Promo-LEX cere eliberarea imediată a activistului Vadim Pogorlețchi, după aproape trei ani de detenție ilegală în Transnistria
29.07.2025
19:29
414
Maia Sandu în fruntea unei reuniuni esențiale pentru combaterea manipulării informaționale în context electoral
29.07.2025
19:21
400
Plahotniuc, prins cu MINCIUNA? Abia astăzi și-a exprimat consimțământul pentru extrădarea în R. Moldova
29.07.2025
19:05
352
Inundații în nord-estul României: Trei victime și sate izolate din cauza apelor revărsate
29.07.2025
17:50
380
Apicultorii în fața unei crize: Problemele sezonului 2025 discutate la Ministerul Agriculturii
29.07.2025
16:48
369
Interes sporit pentru admiterea la Institutul de Educație Fizică și Sport din cadrul USM
29.07.2025
16:29
593
Tragedie într-o familie de români din Spania: trei copii pierduți într-un cumplit accident rutier
29.07.2025
16:04
404
Moldova avansează în digitalizarea energetică: Registrul Național al Locurilor de Consum, model de succes regional, recunoscut de ONU
29.07.2025
15:30
530
Trump presează Kremlinul: Termen restrâns pentru încetarea focului în Ucraina, dar Moscova menține „operațiunea specială”
29.07.2025
15:12
387
Raport ONU: Situație critică a foametei în Gaza, cerere urgentă pentru acces umanitar
29.07.2025
15:04
537
Președintele Nicușor Dan, despre ALEGERILE parlamentare din R. Moldova: „Evident că mi-ar plăcea ca, în urma alegerilor, să se păstreze direcţia proeuropeană a R. Moldova, dar respect dreptul cetăţenilor de a vota”
29.07.2025
14:42
471
Autoritățile din Educație Unesc Forțele pentru Siguranța Online a Elevilor din Moldova
29.07.2025
14:22
545
VIDEO, FENOMENAL // David Popovici, campion MONDIAL la 200 de metri liber după o revenire extraordinară
29.07.2025
13:56
6471
Se DESTRAMĂ „marele bloc” anunțat de Dodon? Voronin NU s-a alăturat lui Tarlev, Vlah și Dodon
29.07.2025
13:24
504
Maia Sandu retrimite legea avocaturii în Parlament după presiuni din partea avocaților în grevă
29.07.2025
12:20
508
Dezbateri esențiale la Chișinău: cum se aliniază regimul OMG al Republicii Moldova la standardele UE?
29.07.2025
11:17
420
Igor Grosu va vorbi la Geneva despre rolul parlamentelor în democrație și dialogul cu diaspora.
29.07.2025
11:17
630
Tancurile NATO, blocate în infrastructura învechită a Europei în caz de invazie rusă: Plan de investiții de miliarde pentru modernizare rapidă
29.07.2025
11:11
600
Atac aerian rusesc asupra unei închisori din Zaporojie: bilanț tragic de victime și distrugeri majore
29.07.2025
11:04
536
DECIS // Energia electrică se IEFTINEȘTE din 1 august. Clienții „Premier Energy” vor plăti mai puțin cu 51 de bani, iar cei deserviți de FEE-Nord - cu 68 de bani
29.07.2025
10:38
512
Liderii Moldovei îndeamnă la coeziune și egalitate de Ziua Constituției: Mesajul comun al președintelui, premierului și președintelui Parlamentului
29.07.2025
10:29
510
Escrocherii cu criptomonede: Cum a păgubit un bărbat mai multe victime de peste 4,5 milioane de lei prin platforme online

Actualitate
Parteneri
Social

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri