Igor Grosu va vorbi la Geneva despre rolul parlamentelor în democrație și dialogul cu diaspora.
880
Șeful Legislativului, Igor Grosu, va susține un discurs la Conferința Mondială a Președinților de Parlament. El va aborda tematici legate de rolul instituțiilor legislative în protejarea democrației, a cetățenilor și păstrarea păcii. Evenimentul începe astăzi și va dura până joi. Acesta are loc la sediul ONU din Geneva.
În marja reuniunii, Igor Grosu are programată o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Elveția, transmite IPN. Conferința este organizată o dată la fiecare cinci ani de Uniunea Interparlamentară și Organizația Națiunilor Unite. Ea reunește președinți de parlamente din întreaga lume.
Evenimentul va fi precedat de un summit dedicat femeilor care conduc instituții legislative. Agenda conține subiecte precum cooperarea interparlamentară, impactul transformărilor digitale asupra procesului legislativ și realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, se va discuta despre apărarea drepturilor persoanelor vulnerabile.
Uniunea Interparlamentară, înființată în 1889, este cea mai veche organizație politică multilaterală din lume. În prezent, aceasta reunește 181 de parlamente naționale și 15 organizații parlamentare regionale.
14.10.2026
10:43
14.10.2026
09:59
14.10.2026
08:45
14.10.2026
07:16
14.10.2026
06:39
14.10.2026
05:19
14.10.2026
03:30
14.10.2026
03:18
14.10.2026
03:00
14.10.2026
02:59
14.10.2026
09:59
14.10.2026
08:45
14.10.2026
08:28
14.10.2026
07:16
14.10.2026
06:39
14.10.2026
05:19
14.10.2026
03:30
14.10.2026
03:18
14.10.2026
03:00
14.10.2026
02:59
14.10.2026
02:52
14.10.2026
01:53
14.10.2026
00:54
14.10.2026
00:23
13.10.2026
23:25
13.10.2026
23:19
13.10.2026
22:34
13.10.2026
20:45
13.10.2026
20:10
13.10.2026
19:49
13.10.2026
19:14
13.10.2026
18:52
13.10.2026
18:14
13.10.2026
17:55
13.10.2026
17:53
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro
















