Grup criminal de traficanți de droguri, destructurat la Soroca și în nordul țării
690
Ofițerii Direcției Investigații „Nord” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS - oficiul „Nord”, sprijiniți de polițiștii din Soroca și de cei din BPDS „Fulger”, au destructurat activitatea unui grup criminal organizat, specializat în traficul de droguri în Soroca și în mai multe raioane din nordul țării.
Potrivit anchetei, gruparea era implicată în procurarea, păstrarea, transportarea și comercializarea mai multor tipuri de droguri, care erau vândute direct, fizic, către consumatori. De asemenea, membrii grupului recrutau persoane care să distribuie substanțele narcotice în municipiul Soroca și în raioanele din apropiere, acționând după o schemă bine structurată.
În cadrul investigațiilor, desfășurate pe parcursul a șase luni, autoritățile au autorizat și realizat peste 30 de măsuri speciale de investigație. Aceste acțiuni au permis documentarea activității ilegale și acumularea probelor necesare.
La data de 15 iulie, oamenii legii au efectuat 23 de percheziții. Acestea au avut loc la domiciliile, în automobilele și asupra a opt persoane cu vârste cuprinse între 28 și 47 de ani, originare din Soroca și din localitățile Racovăț și Cosăuți. Au fost vizate inclusiv spații comerciale, printre care un magazin specializat în comercializarea produselor din carne, unde unul dintre suspecți este bănuit că vindea droguri direct din punctul de comerț.
În urma perchezițiilor au fost ridicate dispozitive artizanale pentru consumul de droguri, substanțe vegetale suspecte a fi marijuana și hașiș, plante de cannabis, telefoane mobile, două cântare electronice de înaltă precizie și cartele SIM. Toate bunurile ridicate urmează să fie supuse expertizelor de specialitate, pentru confirmarea naturii și provenienței acestora.
Trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de Poliție Bălți, urmând să fie prezentați instanței cu înaintarea demersurilor necesare.
Urmarirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea ilicită a grupului.
Orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
04.11.2026
15:26
04.11.2026
15:12
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM















