Grădiniță nouă la Săiți, construită din banii Fondului de Rezervă al Guvernului
915
gov.md Executivul va construi o grădiniță nouă în satul Săiți, raionul Căușeni, mistuită de flăcări pe 10 octombrie curent. În acest scop, din Fondul de Rezervă al Guvernului vor fi alocate trei milioane de lei. O decizie în acest sens a fost luată în ședința de azi a Cabinetului de miniștri.
„La grădiniţa din satul Săiţi veneau zilnic cel puţin 120 de copii. Am fost la faţa locului să văd ce s-a întâmplat, să comunic cu părinţii şi aceştia aşteaptă o intervenţie promptă”, a spus Iurie leancă.
Astfel, potrivit lui Leancă, în cel mult trei săptămâni ar trebui să înceapă lucrările de construire a instituţiei preşcolare, astfel încât până la sfârşitul anului să fie pus şi acoperişul.
Decizia de a construi o grădiniță nouă a fost luată după ce experții delegați de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor au constatat că edificiul incendiat nu mai poate fi reparat, ci trebuie demolat şi construit altul nou.
„Fundamentul pe care a fost amplasată grădiniţa este la 20-40 de centimetri. Este problematic ca noi să consolidăm această construcţie, practic este imposibil. Grădiniţa fusese construită în anii ‘60, fără proiect şi fără respectarea normelor tehnice. De aceea, propunerea noastră este ca pereţii rămaşi să fie demolaţi şi să purcedem la construcţia unui nou edificiu ce ar corespunde normelor tehnice şi sanitare actuale”, a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan.
Cabinetul de miniştri a mai decis ca, în caz de necesitate, să mai fie alocaţi bani pentru construirea grădiniţei de la Săiţi, după ce vor fi operate rectificări la bugetul public.
28.10.2025
10:15
1347
O nouă funcție pentru MINISTRUL Alexei Buzu. Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, a făcut noile nominalizări pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale, dar și Ministerul Mediului
06.08.2019
10:20
2644
Codreanu prezintă DETALII despre ex-directoarea de grădiniță, care a dus la Președinție poze cu pește plin de VIERMI: „A fost DEMISĂ din cauza plângerilor părinților, pentru că tolera maltratarea copiilor și colectarea de bani”
25.01.2019
09:04
2263
SIBERIA // Două fetițe au fugit de la grădiniță. Afară erau -45 grade Celsius
10.10.2017
10:20
2705
Parlamentul și Guvernul se întrunesc într-o ȘEDINȚĂ COMUNĂ. Ce chestiuni vor fi examinate
02.07.2017
19:01
3167
GALERIE FOTO // Povestea lor a cucerit internetul: S-au cunoscut la grădiniță și s-au căsătorit după 20 de ani
03.02.2017
12:16
1934
România solidară: O grădiniţă îi invită pe „părinţii protestatari” să îşi lase copiii, chiar şi peste noapte
08.06.2016
14:17
3232
Caz REAL în R. Moldova: O „ghicitoare” din capitală i-a promis unei mame că-i va salva copilul de „boala incurabilă”. Câți bani i-a plătit DEGEABA escroacei
07.06.2016
11:28
2835
Venituri de MILIARDE la CNAM. E mai MULT decât suma planificată
03.06.2016
16:56
2926
Bani EUROPENI pentru migranții care doresc să-și lanseze o afacere ACASĂ
20.04.2016
17:57
3376
FOTO // Se vor încălzi cu PAIE! Sistem ecologic de încălzire la Taraclia
27.01.2016
11:43
3580
Un proiect de hotărâre de Guvern, înaintat de AŞM, ar putea prejudicia statul cu aproape ZECE MILIOANE de lei: „Interese”
31.12.2015
18:15
3121
Șeful FISC: „Am adunat mai mulți bani decât se preconiza”
28.12.2025
08:30
417
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
586
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
506
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
558
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
552
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
702
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
566
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
820
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
693
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
863
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
786
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
753
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
818
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
801
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
777
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
781
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
1151
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2426
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
966
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
945
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
1263
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
913
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
1324
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
1066
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
832
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
Horoscopul zilei 28.12.2025
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














