Germania va condiţiona accesul la finanţarea UE de respectarea normelor statului de drept
1579
storage.needpix.com
Preşedinţia germană a Consiliului Uniunii Europene va condiţiona acordarea fondurilor comunitare destinate relansării post-pandemie de respectarea normelor statului de drept, potrivit unui proiect de document obţinut de agenţia de presă Reuters, transmite gandul.info.
Germania va prelua la 1 iulie Preşedinţia Consiliului UE. Guvernul de la Berlin vrea să condiţioneze accesul ţărilor europene la fondurile oferite prin planul comunitar de redresare economică post-pandemie de respectarea valorilor comunitare, inclusiv a normelor statului de drept, un semnal adresat în primul rând Poloniei şi Ungariei.
„Planul de relansare trebuie să se bazeze pe solidaritate, coeziune şi convergenţă, prin respectarea totală a valorilor noastre, a drepturilor şi a normelor statului de drept”, relevă un proiect de document politic elaborat de Guvernul Angela Merkel în perspectiva mandatului german la conducerea Consiliului UE.
Documentul este semnat şi de Portugalia şi Slovenia, care vor deţine pe rând Preşedinţia semestrială a Consiliului UE în 2021.
Liderii celor 27 de state UE şi ai instituţiilor comunitare se vor reuni pe 19 iunie pentru a analiza planul de relansare economică propus de Comisia Europeană, în valoare de 750 de miliarde de euro, şi proiectul de buget multianual de 1.100 de miliarde de euro.
Conform sistemului propus de Germania, Comisia Europeană ar putea propune suspendarea accesului la fonduri UE sau retragerea fondurilor alocate dacă o ţară încalcă normele statului de drept, iar blocarea procedurii de sancţionare ar fi decisă prin majoritate simplă la nivelul Consiliului European.
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
















