12:58:48 19.03.2024
Stiri

George Damian // Adio, Basarabia! Renunţă România la românii din stânga Prutului?

Actualitate 20.07.2021 15:37 Vizualizări10202 Autor: Ziarul National
George Damian // Adio, Basarabia! Renunţă România la românii din stânga Prutului?


Să încercăm să punem puţină ordine în discuţiile recente despre Republica Moldova şi să vedem cât putem de clar în ce direcţie se îndreaptă ideile publice referitoare la relaţia viitoare dintre Bucureşti şi Chişinău.


Pentru început să observăm o răsucire cel puţin spectaculoasă şi în acelaşi timp amuzantă. La 18 ianuarie 2016 Victoria Nuland cerea de la Bucureşti investirea unui guvern pro-european la Chişinău – pe 20 ianuarie 2016 era pus în funcţie Pavel Filip, cu funcţia de prim-ministru în guvernul Vladimir Plahotniuc. Premierul Dacian Cioloş de la Bucureşti a sprijinit acest guvern al lui Plahotniuc prin acordarea unui împrumut, în condiţiile în care după furtul miliardului de la Chişinău nici UE şi nici FMI nu mai doreau să aibă de-a face cu Republica Moldova. De ce au ales SUA şi România să sprijine regimul Plahotniuc la Chişinău?

Răspunsuri se pot găsi: poate din cauza faptului că în 2015 armata rusă avea drum deschis până la Odessa şi armata ucraineană nu prea era capabilă să opună vreo rezistenţă? poate din cauza faptului că în anul 2015 a apărut la Odessa o organizaţie intitulată „Rada Basarabeană” care avea ca obiectiv crearea unui stat care să cuprindă pe lângă regiunea Odessa şi Transnistria şi zone precum Găgăuzia şi Taraclia? poate din cauza faptului că Republica Moldova era profund dezechilibrată ca stat în 2015-2016, fiind lipsită de lichidităţi până la nivelul excluderii din sistemul european de asigurări auto? Dacian Cioloş ne-ar putea povesti cu amănunte de ce a ales în anul 2016 să sprijine regimul Plahotniuc de la Chişinău şi să stabilizeze finanţele Republicii Moldova, cât de mult a fost influenţat în această decizie de Victoria Nuland şi ce reacţii a primit de la Bruxelles. Din păcate Dacian Cioloş a ales să se bucure de căderea regimului Vladimir Plahotniuc şi de victoria Maiei Sandu. E amuzant să-l vezi pe Dacian Cioloş că se bucură de căderea unui regim la a cărui investire şi consolidare a contribuit din plin.

De câţiva ani „România” este demonizată când vine vorba de relaţia cu Republica Moldova şi „România” este de vină pentru tot ce s-a întâmplat rău în stânga Prutului. În realitate putem spune cu nume şi prenume cine, când şi ce a făcut, fără să mai dăm vina pe „România”. Vedem zilele acestea o cursă aprigă la Bucureşti pentru intrarea în graţiile Maiei Sandu. Nimeni nu vorbeşte de gafa catastrofală a Partidului Naţional Liberal aflat la guvernare în Bucureşti care a mizat în mod absurd totul pe Andrei Năstase în cursa electorală de la Chişinău. Greu de imaginat aşa o orbire politică, aşa un pariu lipsit de sens şi finalitate – mult mai amuzantă fiind amnezia totală care i-a cuprins pe autorii acestui eşec politic. Alta este miza întrecerii în laude la adresa Maiei Sandu: cu cine va comunica la Bucureşti preşedinta de la Chişinău? Cu PNL sau cu USR? În ambele cazuri avem de-a face cu o situaţie absurdă: dacă se apropie de USR, Maia Sandu dă mâna cu principalul sprijinitor al lui Vlad Plahotniuc, dacă se apropie de PNL are de-a face cu cei care l-au sprijinit pe adversarul ei politic de la Chişinău. Aici avem esenţa nerostită a zbaterilor publice de la Bucureşti legate de victoria Maiei Sandu.

La Chişinău nu a mai existat un peisaj politic cu perspective de stabilitate din epoca lui Vladimir Voronin. În acest moment Maia Sandu are la îndemână toate instrumentele puterii politice: funcţia de şef al statului, majoritatea parlamentară nedisputată şi posibilitatea numirii unui guvern după propria dorinţă. Este o victorie politică totală dar care de principiu nu schimbă cu nimic problemele fundamentale ale Republicii Moldova: ocupaţia rusă de facto din Transnistria, fragilitatea extremă a economiei, sistemul legislativ confuz, corupţia şi scăderea demografică. Maia Sandu are pârghii să trateze pe termen scurt şi mediu reforma legislativă şi corupţia, restul problemelor fiind în afara capacităţilor imediate de rezolvare. Proiectul cel mai ambiţios ar fi ieşirea Republicii Moldova din pachetul Belarus-Ucraina şi obţinerea statutului de stat candidat la aderarea la UE, dar pentru aşa ceva există mult prea multe semne de întrebare.

Să lăsăm puţin deoparte Republica Moldova şi să vedem ce se întâmplă cu Basarabia. În termeni de geografie simbolică Moldova – Basarabia – Republica Moldova nu se suprapun sub nici o formă. Republica Moldova de azi este continuatoarea Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldoveneşti înfiinţate de Uniunea Sovietică, Moldova este o regiune din cadrul României suprapusă parţial hărţii principatului Moldovei care şi-a încheiat existenţa în anul 1859. În termeni de geografie simbolică Basarabia este românitatea de la est de Prut intrată în 1812 sub stăpânire rusească, nu este neapărat un teritoriu definit geografic cât este un proces de deznaţionalizare, o agresiune asupra poporului român (în aceeaşi geografie simbolică şi Bucovina de Nord a intrat în componenţa Basarabiei simbolice).

În anul 1944 circa 400.000 de români din Basarabia au ales să se refugieze în dreapta Prutului, 40.000 dintre ei fiind „repatriaţi” cu forţa de Armata Sovietică. Aceşti oameni care şi-au părăsit casele şi familiile au fugit ştiind prea bine ce îi aştepta sub regimul sovietic, ei sunt „Basarabia interioară”, sute de mii de oameni care alături de descendenţii lor vreme de jumătate de secol nu şi-au putut afirma originile decât în şoaptă. Această „Basarabie interioară” a fost şi a rămas discretă cu privire la originile sale, dar este o „Basarabie” vie, prezentă în spaţiul cultural şi politic dacă ne uităm cu atenţie la locul naşterii atâtor personalităţi din România (sau la locul naşterii părinţilor lor). „Basarabia interioară” a menţinut vie amintirea „Basarabiei exterioare”, a românilor intraţi sub stăpânirea rusească şi a făcut posibilă reluarea legăturilor după 1989.

„Basarabia exterioară”, românii de la est de Prut au fost supuşi unui proces de alterare a identităţii naţionale, un adevărat proces de epurare etnică desfăşurat pe mai bine de jumătate de secol. Independenţa a ceea ce numim astăzi Republica Moldova se datorează tocmai opoziţiei faţă de acest proces de epurare etnică. De curând noua mişcare pro-europeană de la Chişinău se fundamentează ideologic tocmai pe respingerea redeşteptării naţionale din stânga Prutului de la sfârşitul Uniunii Sovietice. Cu doi ani în urmă am avut ocazia să văd la Chişinău un film documentar despre anii 1990-1992 a cărui teză era că toate problemele actuale din Republica Moldova îşi au originea în mişcarea de redeşteptare naţională, separatismul transnistrean ar fi fost provocat anume de afirmarea identităţii naţionale româneşti la Chişinău şi în general „clivajul identitar” apărut în acea perioadă ar fi cauza blocajului politic din stânga Prutului.

Teza „clivajului identitar” de care trebuie să scăpăm cu orice preţ a fost preluată cu entuziasm la Bucureşti şi propusă ca strategie de politică externă românească în relaţia cu Republica Moldova. Este parţial de înţeles că la Chişinău avem politicieni care îşi năpârlesc identitatea naţională ca pe o pieliţă nefolositoare – aşa cum a făcut Andrei Năstase când a declarat presei ruse că şi-a luat paşaport românesc ca să poată călători în UE. Dar propunerea ca România să abandoneze chestiunea identităţii naţionale în stânga Prutului este uşor delirantă, indiferent de sofismele folosite pe post de argumente. Ideea unionismului pe modelul anului 1918 a ieşit de pe agenda clasei politice româneşti după ratarea momentului generat de disoluţia Uniunii Sovietice, asta este clar pentru toată lumea de ceva vreme. Însă abandonarea Basarabiei simbolice reprezintă o abandonare a istoriei celor 400.000 care au fugit de Armata Roşie în 1944, anularea motivului pentru care aproape 600.000 de oameni din stânga Prutului şi-au redobândit cetăţenia română.

Schimbul propus este abandonarea chestiunii identitare româneşti din Republica Moldova în favoarea reformei şi combaterii corupţiei – ceea ce este ilogic. Identitatea naţională nu are nici o legătură cu combaterea corupţiei. Fragilitatea statului Republica Moldova are efecte directe asupra României – să ne amintim de cazul asasinului Vitalie Proca, cel care a împuşcat un nevinovat pe străzile din Bucureşti. Chişinăul a mai exportat la Bucureşti pe lângă cel mai stupid asasin plătit şi promotori ai corupţiei de talia lui Sergiu Lucinschi. Republica Moldova aşa cum arată azi (şi nu de puţină vreme!) este un factor de instabilitate în regiune, pornind de la conflictul transnistrean îngheţat şi până la devalizarea recentă a sistemului bancar, exportul de „ingineri finanţişti” şi spălarea de bani proveniţi din tenebrele lumii ruse. Însă nu există o logică pentru ca statul numit România să-şi abandoneze românii, indiferent unde s-ar găsi, de teama unor pericole generate de accidente istorice.

Text: Adevarul.ro/George Damian


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

15.03.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Raportul lui Dorin R...

11.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cât de naivă e „șefa...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md