„Gazprom”, prin intermediul „Moldovagaz”, vrea să SCUMPEASCĂ cu încă 4,60 de lei gazele livrate moldovenilor: „Din calculele preliminare, ar fi vorba de un tarif de 14,70 de lei”
1918
S.A. „Moldovagaz”, controlată de „Gazprom”, vrea să majoreze din nou tariful la gazele livrate moldovenilor.
Directorul „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a solicitat Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE) ca tariful actual de 11,08 lei să fie majorat la 14,70 de lei, în cazul în care prețul de 647 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze se va menține și în luna februarie curent, a declarat vicepremierul Andrei Spînu ieri-seară, în cadrul unei emisiuni de la N4.
Potrivit lui Spînu, această majorare ar fi argumentată, în contextul în care tariful actual a fost calculat atunci când prețul la gaze era de până la 450 de dolari.
„Vadim Ceban mi-a spus că „Moldovagaz”, după 20 ianuarie, va solicita majorarea tarifului la gaze. Am fost întrebat care ar fi noul tarif, dacă prețul de 647 de dolari s-ar menține și în luna februarie. Din calculele preliminare, ar fi un tarif de 14,70 de lei. Dar e un calcul preliminar. Dacă se menține prețul de 647 de dolari, atunci luna viitoare putem plăti un tarif de 14,70 de lei. Dar avem și vești bune. În primele zece zile ale lunii ianuarie, prețul la gaze pe burse scade”, a precizat Spînu.
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















