Gabi Balint a făcut infarct şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale
2529
Fostul internaţional şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, Gabi Balint, ar fi suferit un infarct şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu" din Capitală, au precizat pentru MEDIAFAX surse din apropierea fostului fotbalist.
Iniţial, lui Gabi Balint i s-a făcut rău, a mers pentru investigaţii la o clinică privată, iar apoi s-a dus la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu" din Capitală, unde a fost supus deja unei intervenţii chirurgicale, potrivit surselor citate.
Fostul fotbalist al roş-albaştrilor, Ilie Bărbulescu, 62 de ani, coleg cu Gabi Balint, 56 de ani, în finala de la Sevilla, a comentat pentru ProSport situaţia prin care trece acum omul care a înscris din lovitură de la 11 metri unul dintre cele două goluri din seria loviturilor de departajare cu Barcelona.
"Eram acasă şi am văzut o ştire la televizor cu Balint. În primele 30 de secunde m-a luat deja tremuratul pentru că nu se spunea că a şi scăpat. După ce se spunea că a făcut infarct gândul mi-a fugit imediat şi la Lucică Bălan (n.red. - decedat în 2015). Dar al nostru Găboajă a mai marcat încă o dată şi a mai câştigat un alt meci important. De această dată Găboajă a câştigat meciul cu viaţa. Balint, Belo şi cu Lăcă erau printre mezinii echipei, iar mânjii ăştia sunt de rasă", a spus Bărbulescu pentru ProSport.
Mihail Majearu, 59 de ani, unul dintre foştii colegi al lui Gabi Balint a dezvăluit pentru ProSport ce stare a avut când a aflat de infarctul suferit de omul care a driblat moartea în această zi. "Eu mă aflam acasă şi dintr-o dată aud că sună telefonul. M-am uitat la el şi am văzut că mă sună Pistol. După ce am auzit că mă întreabă dacă am aflat despre ce s-a întâmplat cu Balint mi-au tremurat genunchii şi m-am pus pe scaun. M-am liniştit după ce mi-a spus că a scăpat”
Gavril Pele Balint (56 de ani) a început fotbalul la Gloria Bistriţa, iar în 1979 a făcut pasul la Steaua, formaţie la care a petrecut zece sezoane şi la care a cunoscut gustul performanţei. Cinci titluri de campion, trei Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei sunt trofeele pe care şi le-a trecut Balint în CV alături de bucureşteni. În 1989, ”militarii” încasau un milion de euro din transferul său la Burgos, formaţie de la care avea să se retragă în 1992.
Prima experienţă ca antrenor principal pentru Gabi Balint a fost în 1999, la Sportul Studenţesc. În 2001, acesta a fost secundul pentru Anghel Iordănescu şi Gheorghe Hagi la echipa naţională a României, iar în 2002 a făcut pasul în Moldova, la Sheriff Tiraspol. Opt ani mai târziu, Balint a fost numit selecţionerul Moldovei, unde a bifat nu mai puţin de 17 partide.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
29.07.2026
02:48
29.07.2026
02:44
29.07.2026
02:27
29.07.2026
01:52
29.07.2026
01:11
29.07.2026
01:07
29.07.2026
00:51
28.07.2026
23:41
28.07.2026
23:39
28.07.2026
23:30
28.07.2026
23:20
28.07.2026
23:01
28.07.2026
22:49
28.07.2026
22:22
28.07.2026
22:21
28.07.2026
20:30
28.07.2026
20:00
28.07.2026
19:56
28.07.2026
19:47
28.07.2026
19:36
28.07.2026
19:32
28.07.2026
19:12
28.07.2026
19:07
28.07.2026
19:01
28.07.2026
18:27
Cutremur puternic de 7,1 în sud-vestul Japoniei: centru comercial prăbușit la Kashima, un mort, peste 100 de răniți și zeci de dispăruți sub dărâmături
Cutremur de 7,1 în sud-vestul Japoniei: un mort, peste 100 de răniți și zeci de persoane prinse sub dărâmăturile unui centru comercial la Kashima, în prefectura Kumamoto
eBay plătește 56 de milioane de dolari cuplului de bloggeri hărțuiți pentru criticile la adresa companiei
Petiție în Bihor după moartea adolescentului pe trotinetă: se cere plan urgent de controale și reguli stricte pentru trotinetele electrice
















