O INFRACȚIUNE frecventă în R. Moldova le dă de FURCĂ poliţiştilor de la sate
2554
Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliţiei, în anul curent, au fost înregistrate 230 de cazuri de furt de animale, mai puţin cu 30 decât în anul 2014. În 121 de cazuri, făptaşii au fost stabiliţi. Totodată, au avut loc şi 131 de cazuri de furturi de păsări, comparativ cu 151 în anul 2014, fiind descoperite peste 50 la sută din cazuri.
Cele mai multe cazuri de furturi au fost comise în localităţile rurale - 197 de cazuri, iar în centrele urbane - 33 de cazuri.
De la începutul acestui an, polițiștii au efectuat peste o mie de razii pentru prevenirea acestui fenomen.
Pentru a preveni furturile de animale și păsări, polițiștii recomandă cetăţenilor să închidă bine spațiile în care sunt ţinute animalele și păsările și să lăse pe cât posibil o lumină aprinsă pe timpul nopții, în zona respectivă.
De asemenea, oamenii legii recomandă cetățenilor să nu lase animalele nesupravegheate pe pășuni sau alte locuri, iar dacă angajează persoane pentru a paşte animalele, să cunoască cât mai multe detalii despre aceasta.
Nu amplasați adăposturile pentru animale la distanță mare de gospodărie, fără a fi supravegheate şi niciodată să nu procuraţi animale despre care bănuiți că sunt furate.
Inspectoratul General al Poliţiei atenţionează că infracţiunile de furt se pedepsesc cu închisoare de până la doi ani sau cu amendă de până la şase mii de lei.
14.05.2016
17:42
13.04.2016
12:55
10.04.2016
13:45
25.03.2016
07:26
30.12.2015
15:48
05.10.2015
11:12
28.09.2015
15:01
09.09.2015
06:30
28.08.2015
15:43
14.08.2015
17:14
31.07.2015
15:37
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
27.09.2026
13:38
27.09.2026
13:23
27.09.2026
13:13
27.09.2026
13:05
27.09.2026
12:53
27.09.2026
12:34
27.09.2026
12:21
27.09.2026
12:15
27.09.2026
11:36
27.09.2026
11:28
27.09.2026
11:16
27.09.2026
11:15
27.09.2026
11:12
26.09.2026
19:05
26.09.2026
14:18
26.09.2026
14:16
26.09.2026
14:12
26.09.2026
14:07
26.09.2026
14:02
26.09.2026
13:58
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















