Fundația „Miron Shor”, nouă ani de activitate: A fost oferit ajutor pentru 150 de mii de familii
4872
Facebook Fundația de Binefacere „Miron Shor”, care împlinește astăzi nouă ani, a ajutat în această perioadă 150 de mii de familii aflate în dificultate. Fundația s-a concentrat, în special, și pe sprijinirea caselor de copii, care au fost asigurate cu produse alimentare, haine și alte bunuri de primă necesitate, se arată într-un comunicat al fundației.
Fundația a asigurat, de asemenea, tratamente medicale și recuperări medicale costisitoare pentru persoanele aflate în dificultate, a procurat produse alimentare, lemne și cărbuni. „Părintele spiritual al Fundației, Ilan Șor a decis și au fost cumpărate locuințe pentru mai multe familii cu mulți copii care n-aveau acoperiș deasupra capului”.
În perioada carantinei introduse în urma pandemiei de coronavirus, angajații Fundației au colindat zilnic cele mai îndepărtate colțuri ale țării pentru a duce alimente și lemne persoanelor vârstnice rămase fără surse de întreținere. Astăzi, cu ocazia aniversării a 9 ani de la înființarea Fundației, lucrătorii săi au vizitat Hospice Angelus Moldova, pentru a oferi aproximativ 400 de kg de produse alimentare și de igienă personală, dulciuri și jucării, subliniază aceeași sursă.
„În toți acești ani, Fundația a ajutat direct zeci de mii de oameni. Nu ne lăudăm la fiecare pas cu aceste lucruri. Nici măcar nu așteptăm mulțumiri, deși, bineînțeles, este plăcut când ni se mulțumește din suflet. Pur și simplu ne îndeplinim misiunea să-i ajutăm pe oamenii aflați în dificultate. Să trăiești pentru a face bine. Așa m-a educat tata, al cărui nume îl poartă Fundația noastră. Așa încerc să-mi educ și eu copiii”, a scris Ilan Șor cu ocazia aniversării.
El le-a mulțumit tuturor angajaților Fundației, care „readuc oamenilor speranța și încrederea că nu-i totul pierdut, că în lume au mai rămas oameni buni, că dreptatea mai poate învinge”.
Este de menționat că pe parcursul acestor ani Fundația „Miron Shor” a ajutat orfelinatele nu doar cu donații de produse alimentare, industriale și cu haine, dar a organizat, de asemenea, și festivități cu ocazia sărbătorilor de iarnă și de Ziua copiilor. Astfel, de sărbători mii de copiii au primit cadouri din partea Fundației. De asemenea, Fundația a susținut cultura prin organizarea de concerte gratuite de amploare cu participarea interpreților autohtoni.
„Ilan Șor a înființat Fundația de binefacere în amintirea tatălui său, Miron Shor, cunoscut filantrop și mecenat care a acordat o atenție deosebită proiectelor culturale și de educație. Din lista proiectelor frumoase realizate cu suportul fundației poate fi menționat și proiectul privind acordarea de burse anuale pentru cei mai buni elevi de la diferite instituții de învățământ”, conchide sursa citată.



19.12.2025
12:15
1671
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
17.12.2025
16:58
2235
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
12.12.2025
14:45
2810
CADOURILE tale sunt deja la Port Mall: Moldindconbank și Mastercard aduc surprizele sezonului
06.12.2025
13:50
4348
PREMIU // North Bucharest Investments, fondată de Vlad Musteață, desemnată „Best Residential Real Estate Agency 2025” în România
05.12.2025
13:58
3608
VIDEO // Cartierul „Satul German”, MODEL în ceea ce privește amenajarea spațiilor verzi. Dezvoltatorul a investit toamna această peste 8 000 000 de lei, pentru ca locuitorii să aibă parte de un ecosistem armonios și UNIC în R. Moldova
05.12.2025
11:42
3261
„Proimobil” organizează două Tururi Imobiliare EXCLUSIVE în București, dedicate investitorilor. Rezervări și informații suplimentare AICI
02.12.2025
10:30
3047
November Investment Brunch – două zile dedicate celor mai promițătoare oportunități imobiliare din Nordul Bucureștiului
19.11.2025
12:41
4901
„November Investment Brunch – Bucharest Real Estate Event”: Proimobil prezintă la Chișinău direcțiile de investiții pentru 2026. Cum să te ÎNREGISTREZI la eveniment
03.11.2025
10:17
7233
„November Investment Brunch – Bucharest Real Estate Event”: Proimobil prezintă direcțiile de investiții pentru 2026
30.10.2025
13:30
7410
Moldindconbank își consolidează poziția de LIDER pe principalele segmente ale pieței bancare din Republica Moldova
27.10.2025
10:24
6653
A treia tranșă a unui PROIECT rezidențial modern, la un pas de Parcul Grădina Botanică
25.12.2025
08:19
366
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
346
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
828
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
612
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
524
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
553
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
699
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
693
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
673
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
853
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
823
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
835
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
990
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1122
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1152
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1110
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
978
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1078
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1341
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
1022
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
1013
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
937
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
1172
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
857
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
905
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
Horoscopul zilei 25.12.2025
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














