04:23:31 24.11.2025
Stiri

Zăpada ne poate afecta sănătatea mai mult decât ne putem imagina. Cât de periculoşi pot fi în realitate frumoşii fulgi de nea

Știri 20.01.2016 07:30 Vizualizări1296
Zăpada ne poate afecta sănătatea mai mult decât ne putem imagina. Cât de periculoşi pot fi în realitate frumoşii fulgi de nea

Fulgii de zăpadă nu sunt atât de drăguţi pe cât par. Conform rezultatelor unei cercetări realizate de oamenii de ştiinţă canadieni, fulgii de zăpadă reacţionează asemenea unor bureţi ce atrag substanţele toxice din gazele de eşapament. Prin urmare, în marile oraşe ale lumii, unde poluarea depăşeşte de multe ori nivelurile admise, zăpada conţine o cantitate de substanţe nocive superioară celor din zonele mai puţin aglomerate, scrie descopera.ro.

Noxele absorbite de fulgii de zăpadă nu sunt periculoase doar pentru mediul înconjurător, ci şi pentru sănătatea organismului nostru. În mod concret, cercetătorii canadieni au arătat că particulele toxice prezente în apa îngheţată ajung în sistemul respirator, declanşând apariţia unor boli precum astmul sau chiar cancerul.

În cadrul studiului pe care l-au realizat, cercetătorii Universităţii McGill din Montreal, Canada, au observat impactul pe care îl au substanţele poluante asupra compoziţiei fulgilor de zăpadă, folosind o încăpere în care au pulverizat zăpadă artificială şi substanţe toxice, prezente în mod normal în gazele de eşapament. Pe parcursul experimentului, s-a demonstrat faptul că zăpada schimbă distribuţia aerosolilor din carbonul organic, regăsit în substanţe precum benzenul, toluenul sau etilbenzenul. Toate aceste particule sunt eliberate, în mod normal, în atmosferă, în momentul în care produsele de petrol folosite drept combustibili sunt arse.

În doar o oră, oamenii de ştiinţă au putut afla că nivelul de substanţe poluante din compoziţia zăpezii s-a dublat. Cu toate acestea, nu se ştie dacă zăpada se comportă astfel pentru o perioadă limitată de timp sau îşi poate schimba comportamentul ulterior. Ceea ce se cunoaşte cu siguranţă este faptul că zăpada topită reprezintă un adevărat focar de substanţe toxice, care se propagă în atmosferă în timpul evaporării apei.

Reprezentanţii Agenţiei Europene de Mediu au declarat că peste 90% din totalul populaţiei urbane de pe bătrânul continent este expusă unui nivel de poluare, care atinge cote alarmante pe zi ce trece. Mai mult decât atât, rapoartele Organizaţiei Mondiale de Sănătate au arătat că în anul 2012 unul din opt decese la nivel mondial este legat de efectele provocate de poluare.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
23.11.2025 08:13 574 Horoscopul zilei 23.11.2025
22.11.2025 08:04 863 Horoscopul zilei 22.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.83 1 USD 17.23 1 RON 3.90 1 RUB 0.22 1 UAH 0.41
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte