FOTO, VIDEO // Zilele Culturii Naționale, în rețeaua de licee „ORIZONT”: Straie și bucate populare, hore, ateliere de literatură sau întâlniri cu scriitori
2540
Instituțiile Private de Învățământ „Orizont” au îmbrăcat straie de sărbătoare în această săptămână, în contextul desfășurării Zilelor Culturii Naționale.
Astfel, de la cei mai mici elevi până la profesori și administrație, toți poartă în aceste zile haine tradiționale și participă la o serie de evenimente care scot în evidență și promovează caracterul național al R. Moldova - parade ale portului popular, inclusiv pe aleea pietonală de la Ciocana, șezători, master class-uri de copt plăcinte sau de împletit sarmale, ateliere de lectură, întâlniri cu poeți și scriitori consacrați din R. Moldova etc.




În cadrul Zilelor Culturii Naționale, în IPÎ Liceul Teoretic „Orizont”, filiala Durlești, elevii au amenajat chiar în holul instituției, dar și în fiecare clasă, câte o „Casă Mare”, locul în care românii basarabeni își organizează cele mai importante evenimente din viața familiilor lor.
Tradiții și obiceiuri ale neamului nostru au fost prezentate, în cadrul unei activități extrașcolare „Șezătoare”, de către elevii clasei a VIII-a „C” de la Durlești. Alături de diriginta clasei, Nadejda Creciun, elevii au cântat, au recitat și au relatat curiozități din folclorul național.
Diana Moldovanu, profesor de artă, le-a vorbit elevilor despre motivele ornamentale ale costumului național, semnificația și bogăția culorilor autentice și a demonstrat cu măiestrie tehnici de broderie.



Elevii filialei de la Ciocana au organizat un concert în curtea școlii, iar ulterior au pornit într-un marș pe aleea pietonală din sectorul respectiv.


De asemenea, în cadrul Zilelor Culturii Naționale, elevii claselor VI-a „B” și a VIII-a „A” de la filiala Ciocana l-au avut prezent la lecția de Limba Română pe scriitorul, poetul și dramaturgul Iulian Filip.


„Port ie cu mândrie” a fost sloganul care a răsunat în incinta Liceului Teoretic „Orizont”, filiala Bălți. Elevii și cadrele didactice au realizat o paradă cu cele mai frumoase costume tradiționale.
Totodată, elevii de la filiala Buiucani s-au prins într-o horă imensă în curtea liceului, iar micuții clasei a-II-a „D” au participat ulterior la o lecție cu genericul „Republica Moldova - cultură și tradiție”.
Zilele Culturii Naționale au continuat cu o activitate de zile mari, cu scopul de a promova lectura, la Liceul Teoretic „Orizont”, filiala Durlești: „Promovarea Culturii Naționale”. Mai exact, cititorii au fost invitați „La Hanul personajelor literare”.
Organizatorii, Tatiana Babilev și Liuba Malinovschi, le-au oferit participanților un „ospăț al gândirilor, inspirației și creativității”.


Zilele Culturii Naționale continuă joi și vineri, arată administrația liceelor.
„Prin astfel de acțiuni, ne propunem să promovăm tradițiile și obiceiurile naționale în rândul tinerei generații. Deși m-am născut în Turcia, eu și copiii mei am îmbrățișat cu drag cultura și tradițiile din R. Moldova”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL profesorul Halil Serrac, responsabil de relațiile cu publicul la Rețeaua de licee „Orizont”.

08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















