09:59:12 20.12.2025
Stiri

FOTO, VIDEO DOVADA // Cum l-a „RUPT” PD pe Godea de la PLDM. Răsplătit în mai 2011, răsplătit și acum!

Politică 28.01.2016 11:55 Vizualizări8023
FOTO, VIDEO DOVADA // Cum l-a „RUPT” PD pe Godea de la PLDM. Răsplătit în mai 2011, răsplătit și acum!

Cu aproximativ o lună înaintea alegerilor locale din 5 iunie 2011, prim-vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova pe atunci, Mihai Godea, organiza o conferință de presă și anunța că va candida independent la funcția de primar al capitalei.

Pe 3 mai 2011, Godea afirma, în conferință de presă, că nu știe dacă va părăsi și PLDM, iar liberal-democrații, care aveau deja un candidat la funcția de primar al Chișinăului, se arătau surprinși de gestul său.

De-a lungul timpului, au fost mai multe voci care afirmau că Godea fusese „rupt” de la PLDM de către controversatul democrat Vladimir Plahotniuc, ca să slăbească partidul și să-l „lovească” pe liderul acestuia, Vlad Filat.

Întâmplător sau nu, la aproape cinci ani de-atunci, Mihai Godea s-a pricopsit ieri cu o funcție de consilier de stat în Guvernul condus de democratul Pavel Filip, un apropiat al lui Plahotniuc.

Răsplata, însă, a fost și mai devreme. Ziarul NAȚIONAL a intrat în posesia unor imagini foto și video, realizate la două zile de la anunțul lui Godea de pe 3 mai 2011, în conferință de presă.

În imagini, Mihai Godea și un consilier de-al său discută câteva minute cu reprezentanți ai Partidului Democrat în fața Palatului Național „Nicolae Sulac”, iar dintr-o mașină cu inscripția PD sunt descărcate în automobilul consilierului fostului liberal-democrat („Mercedesul” de culoare albă – n.r.) mai multe cutii.



Sursele noastre, care au filmat „tranzacția”, susțin că în cutii erau materiale promoționale, inclusiv tricouri, pentru campania de „candidat independent” a lui Godea de la localele din 2011, organizată, de fapt, de PD.

„Independentul” Godea obținea, pe 5 iunie 2011, 0,82% la sută din voturile chișinăuenilor, iar candidatul democraților la funcția de primar al capitalei, Valentina Buliga - 2,56%.


2.


3.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
20.12.2025 08:36 79 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte