FOTO // „Primarul Ilan Șor a reîntors în R. Moldova încă 17 moldoveni”
1365
Primarul de Orhei, Ilan Şor, continuă să întoarcă moldovenii acasă. Alte 17 persoane din Orhei au revenit în țară, grație oportunităților oferite de programul „Moldova e casa mea”, informează Primăria Orhei, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, oamenii au decis să vină în Orhei grație Regulamentului aprobat de autoritățile locale, care le pune la dispoziție mai multe facilități.
Ilan Şor s-a întâlnit cu persoanele care au decis să revină acasă și le-a înmânat „certificate de repatriat”.
„Programul nostru privind întoarcerea băştinaşilor este important, pentru că noi construim drumuri, asigurăm iluminatul stradal, dar trebuie să avem pentru cine face acest lucru. De aceea, noi vrem ca voi să reveniţi şi să vă fie bine aici. Vom încerca să creăm confort maxim pentru voi aici, acasă, în Orheiul nostru iubit. Vreau foarte mult să extind acest program și la nivel naţional. Sunt sigur că vom face acest lucru curând. Vrem să majorăm îndemnizațiile, prestațiile sociale”, a declarat primarul de Orhei, Ilan Șor.
Documentului aprobat de Consiliul municipal Orhei prevede că cei reveniți beneficiază de un șir întreg de facilități:
-dreptul la ajutor financiar unic în mărime de 10 mii lei, care se achită la cerere în două rate;
-compensații pentru cheltuielile de transport urban în raza municipiului Orhei, stabilit în mărime de 100 de lei lunar per persoană pentruperioada de un an, de la data înregistrării repatriatului în Registru;
-compensații pentru cheltuielile de achitare a serviciilor comunale, stabilit în mărime de 300 de lei lunar per familie pentru perioada rece a anului;
-facilități fiscale;
-alte garanții acordate repatriaților și membrilor de familie.
Grație Programului „Moldova e casa mea”, lansat anul trecut la inițiativa lui Ilan Șor, deja peste 60 de persoane au revenit în R. Moldova, la Orhei. Majoritatea celor care au revenit în Orhei sunt din Federația Rusă, Italia, Israel.
„Recent, sute de moldoveni din diaspora din Italia au semnat proiectul de lege al Partidului „ȘOR” care își propune să stimuleze revenirea acasă a conaționalilor noștri. Inițiativa legislativă prevede un șir de compensații, facilități și sprijin pentru cei care decid să revină acasă. Printre acestea se numără: rambursarea costurilor pentru revenire și pentru transportarea bunurilor personale; scutirea de taxe vamale la importul bunurilor personale și automobilelor; asigurarea cu locuri de muncă sau asistență în căutarea unui serviciu; accesul la programul „Locuințe sociale” și împrumuturi preferențiale pentru construcții; stimulări fiscale”, transmite sursa citată.
„De asemenea, moldovenii care vor reveni în R. Moldova, dar și membrii familiilor lor, care nu vor avea venituri, vor primi în primele șase luni îndemnizații lunare – venituri garantate a câte 500 de euro. Totodată, fiecare membru al familiei care se va întoarce acasă va primi o îndemnizație unică în valoare de 3 salarii minime garantate pe economie pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani și în valoare de un salariu minim garantat pe economie pentru minori”, se mai arată în comunicatul de presă.





12.03.2026
11:36
6619
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
5264
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
8638
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
6012
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9939
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10227
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13936
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15641
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15353
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14297
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
05.04.2026
19:05
623
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
652
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
804
Horoscopul zilei 05.04.2026
938
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
787
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1235
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
908
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
866
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
905
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1056
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1246
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1124
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1055
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1152
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1246
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1539
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
963
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1092
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1195
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1282
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
958
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1142
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1679
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1214
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1185
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40









Inapoi














