FOTO // Parohia cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Anenii Noi, edificată cu sprijinul DRRM din cadrul Guvernului României, prinde contur. Preotul Victor Bejan: „Pentru a finaliza lucrările, mai avem nevoie de cel puțin 100 000 de euro”
2121
Istoria Bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Anenii Noi a început în primăvara anului 2019, atunci când preotul paroh Victor Bejan, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Petru, Mitropolitul Basarabiei, a început construcția lăcașului sfânt.
Prima Liturghie a fost oficiată pe data de 13 iulie 2019 într-o mica biserică, o construcție provizorie, iar pe 11 noiembrie 2019 s-a pus prima piatră la temelia bisericii.
„Ziua de 11 noiembrie 2019 a fost una semnificativă pentru noi, deoarece Înalt Preasfințitul Petru, împreună cu un sobor de preoți, a participat la punerea primei pietre la temelia bisericii”, își amintește preotul paroh Victor Bejan.
Potrivit lui, edificarea acestei biserici nu ar fost posibilă fără implicarea Guvernului României, prin intermediul Departamentului pentru Relația cu R. Moldova (DRRM).
„În patru ani, am reușit să ridicăm biserica și să efectuăm un șir de lucrări. A fost aplicată tencuiala interioară și exterioară. Pentru a efectua lucrările de tencuială a bisericii, DRRM a aprobat proiectul „Dezvoltarea Culturii și a Spiritualității prin construirea unei Biserici românești”. Contribuția a fost de 40 000 de euro. Pe această cale mulțumim Guvernului României, Secretariatului de Stat pentru Culte și Departamentul pentru Relația cu R. Moldova. De asemenea, mulțumim enoriașilor pentru contribuția pe care o au”, a declarat Victor Bejan pentru Ziarul NAȚIONAL.
Preotul paroh își dorește ca această biserică românească să rămână o amintire veșnică pentru generațiile viitoare.
„Să ne amintim ori de câte ori vom păși în Sfânta Biserică că jertfa adusă la construcția ei reprezintă o cărămidă trainică în întărirea credinței noastre, a tuturor. Pentru că lucrările continuă și necesitățile sunt considerabile, mai este nevoie de cel puțin 100 000 de euro. Această contribuție ar aduce la bun sfârșit construcția acestui lăcaș sfânt, care va rămâne amintire veșnică pentru generațiile viitoare”, a punctat preotul paroh.
Preotul Victor Bejan speră că peste un an va deveni posibilă inaugurarea bisericii.
„În speranța că lucrurile frumoase se fac și cu ajutorul bunului Dumnezeu, dorim foarte mult și nădăjduim ca timp de un an să intrăm cu slujbe în noul locaș”, a conchis sursa citată.
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















