FOTO // „OrheiLand” rămâne epicentrul DISTRACȚIEI și principalul punct de atracție din R. Moldova, în perioada sărbătorilor de iarnă: „Parcul este pregătit la cele mai înalte standarde și poate găzdui circa 25-30 de mii de vizitatori săptămânal”
3416
Orheiul a devenit principala destinație de vacanță în perioada sărbătorilor de iarnă. Mii de oameni, adulți și copii, vin zilnic aici pentru a vizita „OrheLand”, cel mai mare și mai modern parc de distracții din țară, construit la inițiativa lui Ilan Șor, potrivit unui comunicat de presă. Vizitatorii sunt impresionați de diversitatea locurilor de joacă, de curățenia și gustul cu care a fost amenajat parcul, dar mai ales de faptul că aici totul este gratuit.
Moldovenii din toate colțurile țării au ales să petreacă măcar o zi la „OrheiLand”, deoarece, spun ei, acesta este singurul loc unde se simte cu adevărat grija față de copii și unde se poate trăi la maximum feeria sărbătorilor. O tânără mamă, care a venit la Orhei de la Bălți, s-a arătat impresionată de frumusețea din jur și și-a exprimat dezamăgirea că în orașul lor nu există așa ceva. „Am venit de la Bălți, cu familia și copiii, pentru a vizita „OrheiLand”. Foarte frumos. Ar fi bine ca și la Bălți să avem așa ceva, dar iată că nu a fost să fie”, a menționat ea.
O altă femeie, care este profesoară la școala din satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă, a venit la „OrheiLand” împreună cu un grup de elevi. „Am hotărât să vin cu un grup de copii, să vedem acest parc frumos. Și cu adevărat m-a frapat. Este foarte frumos. Ar trebui în toată Moldova să avem așa ceva sau măcar la nord, la sud și în centru. Am venit aici pentru prima dată, dar am să mă străduiesc să vin aici cu toate clasele”, a declarat profesoara.
Iar un bărbat venit din Chișinău a fost plăcut surprins să constate că la „OrheiLand” totul este gratuit. „Este singurul loc din țară unde au făcut așa ceva pentru copii. La Chișinău, oriunde ai merge, trebuie să achiți. Și nu numai la Chișinău, peste tot. Aici este gratuit, e super”.
Copiii iau cu asalt caruselele și toboganele, fac rând la derdeluș și la patinoar și, bineînțeles, nu uită să-i calce pragul lui Moș Crăciun, care îi așteaptă cu cadouri în căsuța sa sclipitoare de pe teritoriul parcului de distracții. „Este foarte frumos, foarte bine, foarte curat. Ai unde să te distrezi toată ziua. Mie cel mai mult mi-au plăcut lebedele, patinoarul, derdelușul și Căsuța lui Moș Crăciun”, a menționat Delia, o fetiță de 10 ani.
Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, s-a arătat bucuros de numărul mare de oameni care vizitează parcul de distracții. „Aici se află nu doar copii din municipiul și raionul Orhei, dar din toate regiunile republicii. Suntem nespus de bucuroși să fim gazda unor astfel de evenimente, pentru că ne place să vedem fericirea și zâmbetele pe chipurile copiilor”, a spus edilul.
Și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, se declară satisfăcut de faptul că, și în acest an, Orheiul a devenit principalul punct de atracție pentru copiii din întreaga republică. „Suntem foarte bucuroși că, și în acest an, așa cum i-am obișnuit pe orheieni, dar pe locuitorii întregii țări, parcul „OrheiLand” să fie pregătit la cele mai înalte standarde, pentru a putea găzdui aproximativ 25-30 de mii de vizitatori săptămânal. Anul acesta avem câteva elemente noi, care atrag foarte mult copiii. Toate distracțiile sunt gratis și îi mulțumim încă o dată domnului președinte Ilan Șor, pentru că a venit cu această idee și că a implementat-o”, a declarat președintele raionului Orhei.
Potrivit primarului de onoare al orașului Orhei, Ilan Șor, care este fondatorul și partenerul principal al „OrheiLand”, numărul mare de oameni care vin la Orhei, pentru a le dărui bucurie copiilor, reprezintă o dovadă în plus că cetățenii au nevoie de fapte concrete. „Mă bucur să aud că parcul OrheiLand este vizitat din ce în ce mai mulți oameni atât din țară, cât și din străinătate. Principalii beneficiari ai acestui parc de distracții sunt copiii, care sunt viitorul țării și sursa noastră de viață și de fericire. Suntem obligați să le creăm condiții optime de dezvoltare, astfel încât fericirea de pe chipul lor să nu dispară nicicând. „OrheiLand” reprezintă modelul meu de dezvoltare a țării și vreau ca, foarte curând, toată Moldova să fie un loc de basm”, a menționat Ilan Șor, într-o postare pe Facebook.
Administratorul parcului de distracții, Marian Nicolai, a precizat că, în ziua de 25 decembrie, când s-a deschis târgul de Crăciun și a fost dat startul sezonului de iarnă, „OrheiLand” a găzduit aproximativ 25 de mii de oameni. De atunci și până în prezent, parcul are zilnic în jur de 6 000 de vizitatori. În această perioadă, „OrheiLand” activează între orele 10:00 și 20:00.
91
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
85
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
36
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR Rusiei! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
167
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
246
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
275
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
282
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
371
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
359
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
387
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
46
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
61
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
0
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR Rusiei! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
149
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
231
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
249
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
262
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
367
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
358
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
384
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
331
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
395
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
321
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
394
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
376
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
354
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
415
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
610
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
439
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
761
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
480
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
551
Horoscopul zilei 24.03.2026
639
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
724
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
3732
R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

















Inapoi














