FOTO // Nouă MILIOANE de lei de la Guvernul din România pentru o grădiniță din raionul Călărași: „Noi am ales să facem Unirea prin proiecte”
1910
Grădinița din satul Sipoteni, raionul Călărași, arată ca nouă, după ce a fost reparată cu bani din România.
Guvernul de la București a donat nouă milioane de lei pentru renovarea acestei instituții, iar cei 150 de micuți care frecventează grădinița se bucură astăzi de condiții la standarde europene.


Astăzi, la inaugurarea grădiniței, premierul Pavel Filip i-a dăruit Ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță, o monedă emisă de Banca Națională a Moldovei, dedicată Centenarului Marii Uniri, în semn de recunoștință pentru suportul constant acordat de autoritățile de la București Republicii Moldova.
„Noi am ales să facem această Unire prin proiectele pe care le avem lansate și în derulare. Vorbesc de interconectarea sistemului de gaze naturale, interconectarea energetică și îmi doresc să avem aceeași infrastructură de educație. Să știm că așa precum trăim într-un spațiu cultural și lingvistic, așa trăim și într-un spațiu educațional. Nu îmi doresc să văd diferență între sistemele noastre educaționale”, a spus premierul, citat de un comunicat de presă al Guvernului.
Ambasadorul Daniel Ioniță a exprimat deschiderea Guvernului României pentru susţinerea în continuare a proiectelor orientate spre educarea unei generații care va aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană.
„R Moldova reprezintă o prioritate strategică pentru politica externă a României. Susținem parcursul european al R Moldova. Știm că e greu, dar vă asigur ca acest drum va fi parcurs. O resursă importantă este factorul uman, de aceea România dă o mare importanță sistemului educațional al R Moldova. Și nu doar prin renovarea de grădinițe, ci și prin bursele anuale pe care le oferim studenților și elevilor din R Moldova care vor să învețe în România și prin taberele de odihnă unde vin copiii din R Moldova. Dacă azi nu se integreaza R. Moldova in UE, am încercat să aducem Uniunea Europeană aici. În Anul Centenar avem obligația să ne gândim la viitorul nostru comun în UE", a spus Ambasadorul României la Chișinău.
Menționăm că, în cadrul Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova, au fost renovate aproape 850 de grădinițe, în acest scop fiind alocate 26 de milioane de euro.
15.01.2026
20:20
114
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
14:53
430
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
10:17
649
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:09
503
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
14.01.2026
20:43
730
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
14:24
669
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
12:48
682
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
14.01.2026
10:56
602
35 de proiecte pentru tineri, finanțate cu 14 milioane de lei prin Programul de Granturi al Ministerului Educației
14.01.2026
09:47
677
VIDEO // Un pensionar din Bălți a vrut să se îmbogățească rapid, dar a fost deposedat de 112 000 de lei și 5 100 de euro. Cum l-au convins escrocii să „investească într-o „platformă internațională de tranzacționare”
13.01.2026
21:12
764
Miercuri, 14 ianuarie 2026: ger persistent şi ninsori slabe în nordul Republicii Moldova
13.01.2026
11:32
859
Concurs național de eseuri video pentru tineri din țară și diaspora: „Descoperă comunitatea mea” în perioada 9 ianuarie – 9 februarie 2026
12.01.2026
21:09
999
Ger mai aspru și cer mai senin în Republica Moldova, marți 13.01.2026
15.01.2026
20:23
88
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
72
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
362
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
466
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
405
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
16:12
485
Oligarh rus găsit mort în Cipru, pe fondul unui scandal politic și al suspiciunilor de „activitate hibridă”
15.01.2026
16:07
401
Șoferul troleibuzului implicat în accidentul mortal de pe bd. Decebal, trimis în judecată în Chișinău
15.01.2026
16:00
490
VIDEO // Nicușor Dan abordează ideea UNIRII R. Moldova cu România, după ce Maia Sandu a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. „Integrarea în UE, una din căile de a fi împreună”
15.01.2026
15:37
576
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
15.01.2026
14:53
427
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
14:49
440
Rusia presează SUA pentru un răspuns la propunerea de prelungire a tratatului nuclear New START
15.01.2026
14:47
430
Kremlinul îi dă dreptate lui Trump: Zelenski „blochează pacea”, în timp ce Rusia lovește din nou Ucraina cu atacuri nocturne
15.01.2026
13:07
559
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
15.01.2026
12:02
491
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj în contextul tensiunilor legate de războiul din Ucraina
15.01.2026
10:48
573
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
15.01.2026
10:17
647
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:14
727
Președinta Maia Sandu anunță PRIORITĂȚILE pentru anul 2026 într-o conferință de presă MARATON
15.01.2026
10:09
500
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
15.01.2026
09:27
596
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
549
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
527
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
799
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
730
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
734
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
823
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
729
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
17.09
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














