FOTO // „Mircea Lucescu a scris ISTORIE și pe pământul românesc al R. Moldova”. Unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului a PLANTAT viță-de-vie la o vinărie din sudul republicii
1832
Marele Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului, și-a pus amprenta și în istoria R. Moldova. Mai exact, Lucescu a sădit viță-de-vie, în cadrul unui eveniment organizat la finele săptămânii trecute de o vinărie din sudul R. Moldova.
„Mircea Lucescu a scris istorie și pe pământul românesc al R. Moldova. Alături de personalități marcante din politica și cultura moldovenească, a sădit butași în cadrul evenimentului de excepție lansat sâmbătă Rară Neagră protejată de Purcari. Un soi de struguri care își are originea în podgoria Nicorești din județul Galați și din care se consideră că se făcea unul dintre vinurile preferate ale lui Ștefan cel Mare, era pe cale de dispariție în Moldova la începutul anilor 2000”, a menționat impresarul Arcadie Zaporojanu.
Tot sâmbătă s-au împlinit exact 20 de ani de când Mircea Lucescu a fost prezentat la Shahtar Donețk.
„Duminică-seară, Mister a reușit să ajungă și la Saloniki, unde fiul său Răzvan a cucerit un nou titlu al Greciei cu PAOK!”, a adăugat Zaporojanu.
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”





















