FOTO // Ilan Șor, la deschiderea Târgului de Crăciun din Taraclia: „Sunt bucuros că am început să construim CAPITALA DE SUD a țării”
1954
În orașul Taraclia, în premieră, a fost deschis un Târg de Crăciun, unde cei mari și cei mici au avut parte de mai multe surprize. La evenimentul de inaugurare, care a avut loc în seara zilei de 22 decembrie, au participat mii de locuitori din regiune, se arată într-un comunicat de presă al Partidului „ȘOR”.
Potrivit sursei, Târgul de Crăciun a fost deschis la inițiativa Partidului „ȘOR” și a primarului ales din partea acestei formațiuni, Veaceslav Lupov, iar la inaugurarea au participat președintele raionului Taraclia, Ivan Pâslari și consulul Bulgariei la Taraclia, Anghel Marinkov.
În mesajul său de felicitare, primarul de Taraclia, Veaceslav Lupov, a spus că, în acest an, sărbătorilede iarnă sunt marcate la cel mai înalt nivel și că tradiția Târgului de Crăciun va avea continuitate.
Primarul i-a asigurat pe locuitori că autoritățile locale lucrează în direcția identificării unor companii care să vină cu investiții la Taraclia, pentru a crea noi locuri de muncă, pentru dezvoltarea economiei și pentru a crește nivelul de viață a oamenilor. Veaceslav Lupov a remarcat buna colaborare dintre Primăria Taraclia și autoritățile raionale, aceasta fiind cheia viitorului succes.
Într-o transmisiune live, președintele Partidului „ȘOR”, deputatul Ilan Șor, i-a asigurat pe locuitorii orașului Taraclia că lucrurile bune abia încep în localitate.
„Sunt bucuros că am început să construim la Taraclia capitala de sud a țării. Ne-am străduit împreună cu primarul pe care l-ați ales să vă mândriți azi cu orașul vostru și am făcut astfel ca pe fețele voastre să fie numai zâmbete”, a spus Șor.
Cei mici și cei mari veniți la Târgul de Crăciun din Taraclia au posibilitatea să se bucure de tobogane de iarnă și de patinoar, caruseluri. Toate aceste distracții sunt gratuite.
În cadrul Târgului de Crăciun a fost organizată prima ediție a Festivalului bucătăriei tradiționale bulgărești, iar vizitatorii au posibilitate să cumpere suvenire cu tematică de iarnă. În cadrul inaugurării Târgului de Crăciun în fața spectatorilor au evoluat membrii formației „Mahagon”, DJ Bond, iar interpreta îndrăgită în regiune, Elena Ter a cântat în duet cântece bulgărești cu primarul Veaceslav Lupov, se mai arată în comunicatul de presă.
12.03.2026
11:36
5297
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
3954
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
7326
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
5488
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9417
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
9712
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13421
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15123
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
14820
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
13782
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
226
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
267
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
301
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
397
Horoscopul zilei 29.03.2026
543
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
560
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
599
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
738
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
633
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
714
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
773
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
682
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
779
Horoscopul zilei 28.03.2026
870
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
988
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
836
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
937
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
898
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
939
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
913
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
884
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
959
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
807
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
803
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
925
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
Horoscopul zilei 29.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40















Inapoi














