FOTO // „Gospodarul” Dodon a UMPLUT BECIUL de la Reședința de la Condrița. Cum arăta pivnița atunci când erau președinți Voronin și Mihai Ghimpu
8931
facebook Președintele Igor Dodon își amenajează Reședința de la Condrița pe placul său, după ce foștii șefi de stat de după Vladimir Voronin nu prea s-au preocupat de asta. Ca un „gospodar” adevărat, acesta nu a uitat de beciul impunător de la Reședința prezidențială, pe care l-a umplut cu vin, dar și borcane. Șeful statului vrea să readucă la viața Reședința de la Condrița, așa cum era în timpul președintelui Voronin.
În ultima perioadă au fost aduse butoaie cu vin, o colecție impunătoare de sticle cu băuturi alese și, nu în ultimul rând, zeci de borcane cu tot felul de legume și carne conservate. Toate aceste borcane sunt aranjate cu grijă pe polițe, pe care președintele le-a arătat ieri, în cadrul unui tur de presă la Reședința prezidențială, jurnaliștilor din R. Moldova.
„Când am venit aici, nu era nimic în beci. Dar pentru că am spirit de gospodar, am adus câte ceva pe aici”, s-a lăudat Igor Dodon. Acesta spune că borcanele cu legume și carne ar fi fost făcute chiar de soția sa.
Președintele le-a arătat jurnaliștilor și curtea Reședinței, unde a fost amenajat un teren de joacă pentru copiii săi, dar a refuzat să le prezinte și interiorul casei. Reședința de la Condrița are o vilă de vară, o terasă cu grătar, un lac artificial, un beci, o ferma pentru porci și acareturi pentru păsări.
Și pe timpul președinției lui Vladimir Voronin Reședința arăta asemănător. Doar jurnaliștii ruși au avut posibilitatea să-i treacă pragul. Însă, la retragerea din funcţie, Vladimir Voronin a luat cu el de la Reşedinţa prezidenţială de la Condriţa caii, găinile, curcile, vaca şi viţelul, dar şi mobila din dormitorul prezidenţial.
Voronin a „curățat” și pivniţa Reşedinţei. A luat cu el aproape toate borcanele cu murături, gem, dar și sticlele de vin de colecţie. De asemenea, au fost luate şi maşinile de teren în care fostul preşedinte a pozat pentru jurnaliştii ruşi, dar şi chiuveta din baia dormitorului preşedintelui, în locul căreia a rămas doar gaura pentru scurgere din pardoseală şi ieşirile pentru robinete.
Atunci când a ajuns președinte interimar, Mihai Ghimpu a decis să le facă o excursie jurnaliștilor la reședința de la Condrița. Acesta nu a avut un contact foarte reușit cu această Reședință prezidențială, deoarece a fost tratat de personalul de acolo ca un intrus.
Într-o atitudine apropiată de ostilitate, personalul i-a explicat lui Ghimpu că în Reşedinţă nu există nimic cu ce şi-ar putea servi oaspeţii - pe cei aproximativ 25-30 de jurnaliştii - iar în cele peste două ore în care Ghimpu s-a aflat pe teritoriul Reşedinţei angajaţii nu au depus niciun efort pentru a face rost de plăcinte, ceai şi cafea, aşa cum îi rugase şeful statului.
Directorul interimar al complexului, Gheorghe Creţu, explica atunci că în fiecare coteţ erau ţinute câte 20-30 de păsări - găini, gâşte, curcani, prepeliţe şi aşa mai departe, iar în ţarcuri mai era un cal, porci, o vacă şi un viţel. Întrebat de Mihai Ghimpu unde sunt toate vietăţile, Gheorghe Creţu a spus că „toate au fost luate”.
„Şi, chiar aşa, Vladimir Voronin a plecat cu vaca şi viţelul?”, a ţinut să insiste Ghimpu. „Da, le-a luat pe toate”, a confirmat directorul interimar, citat atunci de unimedia.info.
Foto: privesc.eu
Foto: privesc.eu
Foto: privesc.eu
Foto: privesc.eu
Foto: privesc.eu
Foto: privesc.eu
Foto: Facebook/Igor Dodon
Foto: Facebook/Igor Dodon
Foto: Facebook/Igor Dodon
30.03.2026
17:22
864
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
792
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
1186
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
10:48
989
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
22:06
838
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
28.03.2026
16:58
1480
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
27.03.2026
19:16
1405
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
14:00
1468
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
11:58
1618
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
27.03.2026
13:59
1229
Maia Sandu, mesaj ferm către magistrați: reforma justiției, cheia aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
01.04.2026
02:04
20
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
29
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
149
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
316
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
422
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
407
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
370
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
365
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
593
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
544
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
605
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
561
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
624
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
669
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
663
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1341
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
588
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
704
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
723
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
701
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
810
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
803
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
639
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
773
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
744
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
749
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














