FOTO // Dodon, prezență TAINICĂ la recepția data de Ambasada Rusiei la Chișinău. Acesta a vrut să rămână neobservat
3577
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a vrut să treacă neobservat la recepția de azi, organizată de Ambasada Federației Ruse la Chișinău. În timp ce alți politicieni au intrat pe teritoriul misiunii diplomatice, deplasându-se pe jos, fostul președinte a fost escortat cu automobilul Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), astfel încât să nu fie observat de jurnaliști, scrie Deschide.md.
Potrivit sursei, Igor Dodon a venit cu un automobil de model „Volkswagen”, cu numerele de înmatriculare WWO 814, care a intrat pe teritoriul misiunii. Automobilul aparține SPPS și a fost oferit socialistului pentru utilizare în scop personal pentru o perioadă de patru ani, dat fiind faptul că acesta a deținut mandatul de președinte al R. Moldova.
Automobilul respectiv a fost observat anterior, la data de 17 iunie 2022, când socialistul a fost chemat la Procuratura Anticorupție pentru a i se aduce la cunoștință motivarea procurorilor prin care aceștia au cerut prelungirea mandatului de arest preventiv la domiciliu. La fel, acesta a fost observat și la data de 21 septembrie 2022, în preajma sediului Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, când magistrații au dispus prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu pentru fostul președinte.
Un asemenea automobil, cu același număr de înmatriculare, a fost implicat în accidentul rutier din septembrie 2018, în urma cărui Dodon a ajuns la spital.
04.11.2025
21:43
97
Franța sărbătorește eliberarea a doi cetățeni deținuți în Iran timp de peste 1200 de zile: dialogul continuă pentru întoarcerea lor acasă
04.11.2025
21:27
141
Maia Sandu, mesaj puternic de la Bruxelles: Moldova, pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană!
04.11.2025
20:57
170
Maia Sandu și Igor Grosu, optimism după raportul UE: Republica Moldova își consolidează calea spre aderare
04.11.2025
20:57
264
Vremea se schimba: 05 Noiembrie 2025
04.11.2025
20:13
269
NATO își etalează forțele în România: exercițiul Dacian Fall reafirmă unitatea contra Rusiei
04.11.2025
18:27
381
Premierul Moldovei laudă progresele către integrarea europeană: Raport optimist din partea Comisiei Europene
04.11.2025
18:27
458
Maia Sandu avertizează la summitul Euronews: Rusia încearcă să-și recapete influența la Chișinău fără acțiuni militare directe
04.11.2025
18:20
348
Moldova, apreciată de Comisia Europeană pentru progresele energetice remarcabile în drumul spre UE
04.11.2025
17:52
490
Zelenski își încurajează trupele la Pokrovsk, punct fierbinte în luptele de est
04.11.2025
17:47
469
Maia Sandu face apel la creativitatea UE pentru a deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova în lunile următoare
04.11.2025
21:43
34
Franța sărbătorește eliberarea a doi cetățeni deținuți în Iran timp de peste 1200 de zile: dialogul continuă pentru întoarcerea lor acasă
04.11.2025
21:27
90
Maia Sandu, mesaj puternic de la Bruxelles: Moldova, pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană!
04.11.2025
20:57
140
Maia Sandu și Igor Grosu, optimism după raportul UE: Republica Moldova își consolidează calea spre aderare
04.11.2025
20:57
222
Vremea se schimba: 05 Noiembrie 2025
04.11.2025
20:13
252
NATO își etalează forțele în România: exercițiul Dacian Fall reafirmă unitatea contra Rusiei
04.11.2025
18:27
362
Premierul Moldovei laudă progresele către integrarea europeană: Raport optimist din partea Comisiei Europene
04.11.2025
18:27
439
Maia Sandu avertizează la summitul Euronews: Rusia încearcă să-și recapete influența la Chișinău fără acțiuni militare directe
04.11.2025
18:20
331
Moldova, apreciată de Comisia Europeană pentru progresele energetice remarcabile în drumul spre UE
04.11.2025
17:52
488
Zelenski își încurajează trupele la Pokrovsk, punct fierbinte în luptele de est
04.11.2025
17:47
465
Maia Sandu face apel la creativitatea UE pentru a deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova în lunile următoare
04.11.2025
17:44
466
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu, despre RAPORTUL anual privind extinderea UE: „Progresul remarcabil din ultimul an al R. Moldova, cel mai mare din toate statele candidate, arată că moldovenii nu doar își doresc să fie europeni, ci merită asta”
04.11.2025
17:43
397
Tragedie în Roma: Zi de doliu în memoria muncitorului Octav Stroici, victimă a prăbușirii unui turn medieval lângă Colosseum.
04.11.2025
17:26
364
Descoperire medicală promițătoare: cercetătorii reactivează gene pentru a ajuta inima să se regenereze după infarcturi
04.11.2025
17:03
368
Efes Moldova investește masiv în eficiența energetică și câștigă recunoaștere la Green Award 2025 pentru transformarea sustenabilă a producției de bere
04.11.2025
16:58
376
Secretarul General NATO și Președintele României Participă la Forumul NATO din București: Dialog Strategic și Inovare pentru Apărare!
04.11.2025
16:36
394
UE pregătește deschiderea negocierilor cu Republica Moldova și Ucraina în noiembrie
360
Întâlnire de curtoazie între vicepremierul Chiveri și șefa interimară a Misiunii OSCE în Moldova pentru intensificarea cooperării privind reglementarea transnistreană
04.11.2025
16:21
351
Cristina Gherasimov: Aprecierile UE, o recunoaștere a muncii intense depuse pentru integrarea europeană a Moldovei
04.11.2025
16:19
345
5.000 de pași pe zi ar putea încetini progresia Alzheimerului, sugerează un studiu internațional
04.11.2025
16:07
319
Școlile din Moldova susțin incluziunea și drepturile copilului prin activități educative și artistice în noiembrie
04.11.2025
15:57
380
Marta Kos subliniază progresele remarcabile ale R. Moldova pe drumul către UE; Maia Sandu mulțumește la Summitul Euronews
04.11.2025
15:20
486
UE pregătește o nouă strategie de aderare: Perioadă de probă pentru viitorii membri, propusă de comisara Marta Kos
04.11.2025
15:00
611
Noul ministru al Culturii, PRIMA decizie curajoasă după învestire. Cristian Jardan propune DENUNȚAREA Acordului cu Rusia privind funcționarea centrelor culturale, care acționează mai mult ca o extensie a serviciilor speciale rusești
04.11.2025
13:30
578
Utilizarea îndelungată a melatoninei poate crește riscul de insuficiență cardiacă, arată un nou studiu.
04.11.2025
13:27
480
Maia Sandu s-a întâlnit cu Antonio Costa pentru a avansa integrarea Republicii Moldova în UE
04.11.2025
13:25
481
Infrastructura energetică din Odesa, grav afectată de atacurile nocturne ale Rusiei
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski

Inapoi


