FOTO // Cum arată un corp de 1,7 milioane de euro: Femeia care şi-a făcut 350 de proceduri cosmetice
3133
sursa: eva.ro Cele 350 de proceduri cosmetice pe care le-a făcut modelul Alicia Douvall au costat peste 1,7 milioane de euro. A meritat cheltuiala?
Peste 1,5 milioane de lire sterline. Mai exact, 1.735.608 euro. Atât a costat corpul pe care îl are acum fostul model britanic Alicia Douvall, în vârstă de 42 de ani.
Renumită pentru numărul-record de operaţii estetice şi de proceduri cosmetice la care s-a supus, ea a realizat marţi, la Londra, un pictorial în care îşi etalează cu generozitate corpul extrem de preţios. Însă este acesta şi atât de frumos pe cât a investit posesoarea sa?
Ei bine, fotografiile „spun” tot. Şi nu o avantajează, ba dimpotrivă. Dacă e să o „demontăm” piesă cu piesă, aşa cum se întâmplă cu o maşină care ajunge într-un atelier de tinichigerie pentru a i se depista istoricul plin de reparaţii nu tocmai reuşite, observăm, cu toată indulgenţa, că suma astronomică pe care Alicia a cheltuit-o n-a transformat-o într-o femeie de vis.
Trăsăturile faciale sunt evident modificare, mai degrabă malformate, impresie accentuată de colţurile căzute ale gurii. Implanturile mamare cu silicon nu reuşesc să atragă suficient atenţia de la genunchii inestetici şi mai ales de la posteriorul „prăbuşit” de care vedeta pare să fie foarte mândră după cum îl arată spre camera foto.
Impresia de derizoriu este accentuată şi de piesele de lenjerie în care modelul a pozat, în special de neglijeul albastru care îi dădea mai degrabă un aer vulgar ce evocă mai degrabă o profesionistă din Cartierul Roşu din Amsterdam decât o femeie atractivă.
Pictorialul, destul de lăudat de cotidianul britanic Daily Mail, este mai degrabă o încercare forţată de a atrage atenţia şi de a găsi o cale de a rămâne în prim-plan pentru ca investiţia în proceduri cosmetice să merite tot efortul. Şi a fost un efort foarte mare, pentru că acest hobby nu-i doar costisitor, ci şi periculos şi greu de suportat.
Anul trecut, Alicia a dezvăluit că implanturile fesiere au explodat după operaţie şi că siliconul s-a scurs şi a ajuns în sistemul ei vascular. Acest incident a determinat-o să renunţe la operaţiile estetice.
În 2006, modelul a cheltuit 10.000 de lire sterline (11.570 de euro) pe implanturile fesiere, dar a avut nevoie de şase luni pentru a le scoate, scrie Daily Mail.
Într-un interviu pentru Closer magazine, ea a mărturisit că se temea că acestea ar putea să o ucidă şi că nu mai putea să stea aşezată mai mult de 20 de minute. „Chirurgul mi-a spus că ambele implanturi din posterior s-au rupt total. Nu ştiam că pot exploda. Mă doare tot timpul fundul. Ştiu că trebuie scoase, dar mi-e teamă că o să rămân cu pielea deformată acolo”, declara Alicia anul trecut, înainte de operaţia de eliminare a pungilor din fese.
Actualmente vedeta de reality show, Alicia Douvall, pe numele real Sarah Howes, a făcut în total 350 de proceduri cosmetice în 20 de ani, printre care 16 operaţii de mărire a sânilor şi şapte în zona nasului, notează Daily Mail.
Alicia Douvall deţine compania de produse cosmetice Douvall's şi a apărut în mai multe show-uri de televiziune din Marea Britanie, printre care „Celebrity Love Island”, „Celebrity Big Brother”, „Glamour Models”, „Mum and Me”, „Glamour Model Mum” şi „Baby and Me”.
În decembrie 2015, ea a lansat un volum autobiografic, intitulat „Don't Call Me Ugly” („Nu-mi spune urâtă”).
Sursa: eva.ro
21.05.2018
16:30
16.01.2018
19:04
25.11.2017
11:30
29.10.2017
13:01
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















