05:41:16 19.12.2025
Stiri

FOTO // Cel mai FIDEL bodyguard al lui Voronin a ajuns în SLUJBA lui Șor

Politică 10.06.2017 09:00 Vizualizări9803
FOTO // Cel mai FIDEL bodyguard al lui Voronin a ajuns în SLUJBA lui Șor

După ce autoritățile au luat decizia ca fostul președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, să nu mai beneficieze de pază de stat, unul dintre cei mai fideli bodyguarzi de-ai săi, care l-a însoțit cât a fost șef al statului, iar ulterior ca deputat de rând, a ajuns în slujba principalului învinuit în furtul bancar, primarul de Orhei, Ilan Șor.

Respectivul bodyguard a fost surprins la ultima ședință de judecată a lui Șor care a avut loc ieri. Acesta îi examina atent pe toți cei care se perindau pe holurile judecătoriei, iar când ședința s-a terminat l-a flancat imediat pe noul său șef.

Amintim că, în 2013, Vladimir Voronin a rămas fără pază de corp, însă la solicitarea fracțiunii PCRM președintele de atunci, Nicolae Timofti, a decis ca predecesorul său să beneficieze în continuare de seviciile bodyguarzilor de la Serviciul Pază și Protecție de Stat. Totuși, peste trei ani, mai exact în aprilie 2017, fostul președinte a rămas fără bodyguarzi plătiții de stat. Premierul Pavel Filip a luat decizia ca Voronin și Marian Lupu să nu mai beneficieze de bodyguarzi.

Legea prevede ca foștii șefi de stat să beneficieze de acest lucru încă patru ani după expirarea mandatului. Pentru Vladimir Voronin termenul a expirat prima oară la 11 septembrie 2013, dar ulterior acest termen a fost prelungit.







Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
18.12.2025 07:52 704 Horoscopul zilei 18.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte