FOTO // Ambasada României a DONAT Spitalului raional din Comrat un lot de echipamente medicale, inclusiv de protecție, pentru combaterea COVID - 19
1972
Spitalul raional din Comrat a primit astăzi un lot de mijloace medicale și echipamente pentru combaterea COVID – 19. Donația, în sumă totală de 45 de mii de euro, aparține României și a fost transmisă prin intermediul Ambasadorului Daniel Ioniță.
Potrivit Ambasadorului Ioniță, donația a fost făcută în cadrul Programului guvernamental de sprijinire a instituțiilor medicale din R. Moldova. „Acest lot este oferit prin intermediul Agenției RoAid și include echipamente în valoare de 45 de mii de euro. Acesta este al doilea lot de aparatură medicală pe care România îl oferă pentru șase instituții medicale din R. Moldova în timpul pandemiei de coronavirus”, a precizat Ambasadorul României.
Bașkanul Găgăuziei, Irina Vlah, a exprimat recunoștință României pentru sprijinirea sistemului medical din UTA Găgăuzia.
„Medicii din Găgăuzia fac tot posibilul pentru a salva vieți omenești. Mai mult ca niciodată, este necesar ca medicii să fie echipați corespunzător, să le fie oferite echipamente de protecție. Sunt sigur că atât lucrătorii medicali, cât și locuitorii Găgăuziei vor simți acest ajutor”, a subliniat Irina Vlah.
11.01.2026
18:27
119
Vreme rece și ninsori slabe în Republica Moldova, 12–18 ianuarie 2026
11.01.2026
15:42
455
Trump avertizează Cuba: încheiați un acord cu SUA sau rămâneți fără petrol și bani
11.01.2026
15:10
448
Bilanț sângeros în Iran: aproape 200 de morți la proteste, internet tăiat și amenințarea blocării terminalelor Starlink pentru izolarea totală a țării
11.01.2026
10:03
589
România, în urmă în relația cu SUA. Iulia Joja: Nicușor Dan obține vizită la Casa Albă doar dacă vine cu propuneri concrete și voință politică
11.01.2026
08:10
459
Horoscopul zilei 11.01.2026
11.01.2026
06:43
708
Atac cu drone ucrainene la Voronej: patru răniți și clădiri avariate în sudul Rusiei
11.01.2026
00:21
713
Armata SUA lovește ținte ISIS în Siria, în represalii după uciderea a doi soldați americani
10.01.2026
20:30
857
Ger accentuat și vânt mai puternic în Republica Moldova, duminică 11.01.2026
10.01.2026
12:00
870
Atac cu drone ucrainene provoacă incendiu la un depozit de petrol din regiunea Volgograd
10.01.2026
10:27
887
Washingtonul respinge drept „delirante” acuzațiile Iranului privind implicarea SUA în protestele de stradă
10.01.2026
08:34
790
Horoscopul zilei 10.01.2026
11.01.2026
18:27
106
Vreme rece și ninsori slabe în Republica Moldova, 12–18 ianuarie 2026
11.01.2026
15:42
454
Trump avertizează Cuba: încheiați un acord cu SUA sau rămâneți fără petrol și bani
11.01.2026
15:10
448
Bilanț sângeros în Iran: aproape 200 de morți la proteste, internet tăiat și amenințarea blocării terminalelor Starlink pentru izolarea totală a țării
11.01.2026
10:03
588
România, în urmă în relația cu SUA. Iulia Joja: Nicușor Dan obține vizită la Casa Albă doar dacă vine cu propuneri concrete și voință politică
11.01.2026
08:10
459
Horoscopul zilei 11.01.2026
11.01.2026
06:43
708
Atac cu drone ucrainene la Voronej: patru răniți și clădiri avariate în sudul Rusiei
11.01.2026
00:21
713
Armata SUA lovește ținte ISIS în Siria, în represalii după uciderea a doi soldați americani
10.01.2026
20:30
857
Ger accentuat și vânt mai puternic în Republica Moldova, duminică 11.01.2026
10.01.2026
12:00
870
Atac cu drone ucrainene provoacă incendiu la un depozit de petrol din regiunea Volgograd
10.01.2026
10:27
887
Washingtonul respinge drept „delirante” acuzațiile Iranului privind implicarea SUA în protestele de stradă
10.01.2026
08:34
790
Horoscopul zilei 10.01.2026
10.01.2026
08:03
838
Atacurile masive asupra Kievului forțează o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate ONU luni
10.01.2026
06:40
1100
Zelenski avertizează: racheta Oreşnik folosită de Rusia împotriva Ucrainei este o provocare comună pentru Varşovia, Bucureşti, Budapesta şi alte capitale europene
10.01.2026
06:24
867
Zelenski acuză Rusia că folosește gerul pentru a distruge instalațiile energetice ale Ucrainei
10.01.2026
02:44
843
Marea Britanie investește 200 de milioane de lire pentru pregătirea trupelor în vederea unei posibile misiuni multinaționale în Ucraina
10.01.2026
00:01
1147
Macron decalează summitul G7 pentru a-i face loc lui Trump, care îşi serbează 80 de ani cu lupte MMA la Casa Albă
09.01.2026
22:03
1207
Medvedev justifică atacul cu racheta „Oreşnik” asupra Ucrainei ca „injecţie cu haloperidol” şi cere capturarea cancelarului german Friedrich Merz
09.01.2026
20:36
996
Răcire accentuată și episoade de ninsoare în Republica Moldova, sâmbătă 10.01.2026
09.01.2026
19:59
909
Hotelul Majestic din Cannes, evacuat după un incendiu izbucnit la spa: peste 400 de persoane scoase din clădire, fără victime
09.01.2026
17:19
1035
Meloni cere reluarea dialogului Europei cu Rusia, dar respinge revenirea rapidă a Moscovei în G8
09.01.2026
15:05
1263
Detalii terifiante despre ASASINAREA în Veneția a moldoveanului Sergiu Țărnă. Ucigașul ar fi un POLIȚIST: „A fost o execuție. Împușcătura a fost trasă de la mică distanță, iar bietul tânăr de 25 de ani nu a avut nicio șansă...”
09.01.2026
14:56
1246
Tânăr din Chișinău, condamnat pentru escrocherii cu criptomonede de peste 700 000 de lei
09.01.2026
13:27
1077
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra revenirii războiului, denunţă „diplomaţia forţei” şi încălcarea frontierelor stabilite după al Doilea Război Mondial
09.01.2026
11:45
1343
Drumurile naționale rămân practicabile: sute de utilaje și muncitori acționează non-stop pentru siguranța traficului în condiții de iarnă
09.01.2026
11:43
1061
Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru toți cei peste 4.200 de consumatori afectați de vremea nefavorabilă
09.01.2026
11:25
1240
Cod galben de vânt – 08.01.2026, ora 16 – 09.01.2026, ora 12
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.75
1 USD
16.87
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40











Inapoi














