Fosta mână dreaptă a lui Stoianoglo, dată pe mâna judecătorilor: Ruslan Popov este învinuit de ÎMBOGĂȚIRE ilicită și opt FALSURI în declarațiile sale de avere
6974
Dosarul pe numele lui Ruslan Popov, ex-adjunctul procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, învinuit de îmbogățire ilicită și opt episoade de fals în declarația de avere, a fos trimis astăzi magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru examinare în fond.
Procuratura Anticorupție anunță că urmărirea penală a fost finalizată pe 27 mai, iar fostului procuror și complicilor acestuia le-a fost oferită posibilitatea de a face cunoștință cu materialele dosarului.
Aceeași sursă precizează că învinuiții au solicitat scanarea tuturor celor 39 de volume conținute în acest dosar voluminos și au formulat mai multe cereri și demersuri pentru completarea urmăririi penale.
Acuzatorii au acumulat probe potrivit cărora, deși era persoană cu funcție de demnitate publică, a obținut, în perioada anilor 2014 - 2019, în complicitate cu rudele sale, precum și cu administratorul unei companii private, venituri de 7 795 894 de lei, pe când suma totală a cheltuielilor acestora în aceeași perioadă a constituit 11 064 173,39 de lei, fiind constatată o diferență totală de 3 268 278,55 de lei între veniturile și cheltuielile acestora.
Ruslan Popov este învinuit că a deținut și deține personal și prin intermediul rudelor sale apropiate bunuri valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite. Potrivit procurorilor, aceste bunuri nu aveau cum să fie obținute licit.
La demersul procurorilor anticorupție, cu autorizarea judecătorului de instrucție, au fost puse sub sechestru, în scopul asigurării unei eventuale confiscări speciale, un teren agricol în sumă de 210 946 de lei și o construcție agricolă, un depozit frigorific în sumă totală de 6 038 142 de lei, al căror beneficiar efectiv ar fi Popov.
Ruslan Popov a fost suspendat din funcția de adjunct al procurorului general în decembrie 2021, după ce a fost pornită o urmărire penală în privința lui Alexandr Stoianoglo, suspendat din funcție mai devreme.
Fostul procuror se află sub control juduciar și pledează nevinovat.
Anterior, Procuratura Anticorupție a anunțat că Popov mai este vizat într-o altă cauză penală pornită recent pe faptul spălării banilor, aflate în prezent la etapa de urmărire penală.
26.03.2026
21:42
341
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
280
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
321
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
341
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
419
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
362
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
277
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
463
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
365
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
432
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
21:42
315
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
252
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
292
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
321
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
397
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
339
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
267
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
444
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
350
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
417
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
408
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
554
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
399
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
432
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
467
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
448
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
362
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
432
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
378
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
428
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
417
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
715
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
397
WhatsApp integrează Meta AI pentru redactarea mesajelor, editarea fotografiilor și gestionarea mai ușoară a fișierelor și conversațiilor
26.03.2026
15:13
446
Mistral lansează Voxtral TTS, noul model open-source de sinteză vocală pentru aplicații enterprise și asistenți AI
26.03.2026
14:12
632
REZILIENȚĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
Record ISTORIC anunțat de Serviciul Fiscal de Stat: 1,5 MILIARDE de lei într-o singură zi acumulați la Bugetul de Stat
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














