Fost PREMIER, despre șansa R. Moldova de a obține statutul de țară candidat pentru aderarea la UE: „Este dovada capacității noastre, cât și a UE, de a transforma o criză în oportunitate. Vom avea ACCES la un fond de peste 14 MILIARDE de euro”
1993
„Fără a fi perfecți din punct de vedere al condițiilor de aderare la Uniunea Europeană, acordarea statutului de țară candidat R. Moldova este dovada capacității, atât a noastră cât și a UE, de a transforma o criză în oportunitate. Aceasta vine ca o continuare firească a efortului de integrare europeană ce a demarat în toamna anului 2009, fiind încununată de ridicarea vizelor și semnarea Acordului de Asociere, implicit și a Acordului de Liber Schimb (DCFTA)”, a declarat fostul premier al R. Moldova, Vlad Filat, în contextul summitului Consiliului European din 23-24 iunie curent, în cadrul căruia R. Moldova poate să facă cel mai important pas pentru aderarea la UE.
Potrivit lui Filat, DCFTA a dus R. Moldova la integrarea economică cu peste 62% din economia noastră în spațiul comunitar, fapt ce astăzi este un argument forte în negocierile cu UE.
„Acordarea statutului de țară candidat, pe care ni-l dorim cu toții, va fi o reușită atât a puterii, dar mai ales, a cetățenilor R. Moldova. Pentru evitarea generalităților trebuie să spunem că acest statut de țară candidat este un mijloc prin care UE sprijină reformele în țara de extindere, cu asistență financiară și tehnică, în vederea aderării atunci când vor fi încheiate negocierile. În cadrul acestui statut, UE sprijină beneficiarul să implementeze reformele politice și economice prin fondurile de preaderare pregătindu-l astfel pentru drepturile și obligațiile ce vor veni odată cu aderarea. Trebuie menționat că acest efort ajută și UE să-și atingă propriile obiective, inclusiv o situație economică durabilă”, a precizat acesta într-o postare pe Facebook.
În același context, fostul premier subliniază că statutul de candidat la aderarea în UE atrage după sine avantaje importante pentru R. Moldova și pentru cetățenii săi.
„În acest moment Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) are un fond de 14,162 miliarde de euro menit să ajute țările candidate de la această dată, la o cât mai bună armonizare și integrare cu UE. Instrumentul de Asistență pentru Preaderare(IPA) se derulează pe 5 domenii:
- Statul de drept, drepturile fundamentale și democrația;
- Buna guvernarea, alinierea la acquis-ul UE, relații de bună vecinătate și comunicare strategică;
- Agenda verde și conectivitate durabilă;
- Competitivitate și creștere favorabilă a incluziunii;
- Cooperare teritorială și transfrontalieră;
Pentru R. Moldova, statutul de candidat la aderare va permite accesul la importante resurse financiare europene, ceea ce va ajuta la reducerea decalajelor și modernizarea în ritm alert. Aceste fonduri europene, derivate din statutul de țară candidat, vor viza practic toate domeniile societății: de la sprijinirea cu fonduri a agriculturii, la recalificarea forței de muncă, dezvoltarea și conectarea infrastructurii la cea europeană, justiție și bună guvernare până la trecerea la energia verde.
Chiar dacă nu suntem pregătiți conform normelor UE, ce are o legislație extrem de complexă (peste 83 000 de pagini), din punct de vedere politic suntem de mult parte a UE. Cu toate că situația de securitate regională stă sub semnul războiului, iar diferite crize energetice, alimentare, sociale la nivel mondial își fac simțită prezența și în republica noastră, aceste lucruri nu trebuie să se transforme în vulnerabilități care pot schimba vectorul european.
R. Moldova are un viitor exclusiv european, iar alternativă la acest drum nu există, deoarece ar însemna ieșirea noastră din istorie”, a conchis Filat.
01.09.2026
11:31
01.09.2026
11:28
01.09.2026
11:23
01.09.2026
10:43
01.09.2026
10:14
01.09.2026
09:58
01.09.2026
09:08
01.09.2026
07:49
01.09.2026
07:29
01.09.2026
06:21
01.09.2026
02:17
01.09.2026
01:44
01.09.2026
11:31
01.09.2026
11:28
01.09.2026
11:23
01.09.2026
10:43
01.09.2026
10:14
01.09.2026
09:58
01.09.2026
09:08
01.09.2026
07:49
01.09.2026
07:29
01.09.2026
06:21
01.09.2026
02:17
01.09.2026
01:44
01.09.2026
01:21
01.09.2026
01:01
01.09.2026
00:45
31.08.2026
23:48
31.08.2026
22:53
31.08.2026
22:44
31.08.2026
21:52
31.08.2026
21:05
31.08.2026
20:51
31.08.2026
20:47
31.08.2026
20:45
31.08.2026
20:40
31.08.2026
18:39
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















