Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a R. Moldova: Antreprenorii vor putea accesa credite în condiții avantajoase prin intermediul ODA
1664
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) va oferi antreprenorilor din R. Moldova credite cu dobândă redusă, prin intermediul băncilor și organizațiilor de creditare nebancară.
Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură, crearea Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei (FACEM), care va oferi acces întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare în condiții avantajoase.
Potrivit calculelor făcute de specialiști, costurile resurselor financiare de creditare accesate prin FACEM vor fi mai mici cu cel puțin 30% față de cele pe piața creditară actuală.
„Este un program așteptat de antreprenori. O problemă pe care o avem în economie este accesul limitat la finanțare pentru mediul de afaceri și costurile mari de finanțare a creditelor. Astfel, Ministerul Economiei și Organizația de Dezvoltare a Afacerilor (ODA) au creat programul FACEM, care va oferi credite avantajoase pentru companiile cu potențial de creștere”, a declarat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian.
Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei va fi finanțat din alocările de la bugetul de stat, mijloacele financiare oferite de către partenerii de dezvoltare și donatori – în formă de credite, asistență financiară și tehnică, granturi. De asemenea, va fi completat din veniturile obținute din creditare și recreditare, din investirea mijloacelor financiare disponibile.
Mărimea fondului pentru anul curent este de 70 de milioane de lei. Guvernul își propune ca pe parcursul următorilor trei ani capitalizarea fondului să ajungă la 2,45 de miliarde de lei.
Executivul estimează că, în anul viitor, ODA, prin intermediul fondului, va putea pune la dispoziția antreprenorilor circa 1 miliard de lei.
„Întreprinderile mici și mijlocii reprezintă 95 la sută din numărul total de întreprinderi, de aceea fondul este foarte important pentru economia națională”, a menționat deputata Marina Morozova, membra Comisiei economie, buget și finanțe. În acest context, deputata a îndemnat companiile eligibile să acceseze resursele fondului, mai ales că aceste mijloace financiare au costuri cu cel puțin 30% mai mici față de cele de pe piața creditară bancară.
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















