FMI și-a îmbunătățit estimările privind creșterea economiei României în 2017 și 2018: În acest an, Bucureștiul va avea cea mai mare CREȘTERE economică din Europa
2003
PSnews
Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în creștere, de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an, potrivit celui mai nou raport „World Economic Outlook", publicat marți de instituția financiară internațională.
De asemenea, FMI și-a îmbunătățit și prognoza privind ritmul de creștere înregistrat de economia României în 2018, până la 4,4%, față de avansul de 3,4% preconizat în aprilie.
Conform documentului referitor la perspectivele economiei globale, România și Islanda vor consemna în acest an cea mai mare creștere economică din Europa, de 5,5%, scrie Agerpres.
Pe ansamblu, Europa va înregistra o creștere economică de 2,5%, iar Europa Emergentă, regiune unde este inclusă și România, va avea un avans al PIB de 4,5%.
„Perspectivele de creștere au fost îmbunătățite pentru Europa emergentă în 2017, reflectând avansul mai solid din Turcia, Rusia și alte state din regiune. Pentru întregul grup, expansiunea va ajunge la 4,5% în 2017 (de la 3% previzionată anterior) și la 3,5% în 2018 (de la 3,3% estimată în aprilie)”, subliniază FMI, în raportul „World Economic Outlook".
În ceea ce privește evoluția prețurilor de consum în România în acest an, estimările instituției financiare internaționale au fost revizuite în jos, până la o creștere de 1,1%, de la un avans de 1,3% cât se estima în aprilie, urmând ca ritmul de creștere a prețurilor să accelereze în 2018 până la 3,3%, peste avansul de 3,1% preconizat anterior de FMI.
FMI a modificat și prognoza privind deficitul de cont curent înregistrat de România la minus 3% în 2017 (de la 2,8% anterior) și la 2,9% în 2018 (de la 2,5% previzionat în aprilie).
Pe de altă parte, FMI a revizuit în scădere estimările referitoare la rata șomajului în România, care ar urma să se situeze în acest an la 5,3%, față de 5,4% cât estima anterior, pentru ca în 2018 să ajungă până la 5,2%, similar cu nivelul previzionat în aprilie.
Institutul Național de Statistică (INS) a revizuit în creștere ușoară datele privind avansul Produsului Intern Brut în trimestrul II al acestui an, astfel că, potrivit noilor cifre publicate marți, economia României a urcat cu 1,7% în termeni reali față de primul trimestru al acestui an și cu 6,1% (serie brută) față de același trimestru din anul precedent.
Datele publicate la începutul lunii septembrie de INS indicau un avans al PIB de 1,6% comparativ cu trimestrul I din 2017, în termeni reali, și de 5,9% (pe seria brută) față de același trimestru din anul 2016.
Potrivit cifrelor publicate marți, pe serie ajustată sezonier, față de același trimestru din anul 2016, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu 5,9% (5,7% în septembrie).
În primele șase luni ale acestui an, avansul economiei românești a fost de 5,9% pe serie brută și de 5,8% pe seria ajustată sezonier. Datele publicate în septembrie arătau că Produsul Intern Brut a crescut cu 5,8%, pe seria brută, în primele șase luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2016, și cu 5,7% pe seria ajustată sezonier.
Cea mai semnificativă contribuție la creșterea PIB a avut-o consumul final (5,2%, în scădere ușoară față de datele publicate în septembrie care indicau o contribuție de 5,4%).
16.12.2025
14:10
35
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
79
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
222
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
217
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
303
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
422
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
457
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
421
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
595
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
544
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
13:07
48
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
55
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
267
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
397
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
428
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
402
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
575
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
526
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
711
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
560
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
612
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
725
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
633
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
741
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
635
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
647
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
605
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
666
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
641
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
764
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
605
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
803
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1651
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
678
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
788
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














