Filme care te ajută să descoperi lumea fără să părăsești confortul casei tale
3022
Nu mereu avem posibilitatea să călătorim în locurile pe care ni le-am dori cu ardoare să le vizităm, iar de acest lucru ne-am dat seama mai ales în pandemie. Însă, putem explora destinațiile la care visăm cu ajutorul filmelor, așa cum sunt și cele de mai jos, care te pot face să uiți pentru câteva momente de realitate și să descoperi orașe și peisaje surprinzătoare.
Babel (2006)
Filmul Babel al regizorului mexican Alejandro González Iñárritu e plasat în patru locuri diferite din lume, mai precis Maroc, Mexic, Statele Unite și Japania. După ce are loc o tragedie, viețile a patru familii care trăiesc pe trei continente diferite sunt schimbate radical. Pelicula ne arată cum oamenii ajung să fie uniți de un eveniment nefericit, deși între ei nu exista o legătură foarte mare.
Midnight in Paris (2011)
În filmul Midnight in Paris, un scriitor american sosește la Paris însoțit de logodnica lui. Într-o noapte, în timp ce se plimbă pe străzi, se trezește în mod misterios transportat în anii 1920. Pelicula ne prezintă o atmosferă care te va determina să te îndrăgostești de toate colțurile Parisului.
Y tu mamá también (2001)
În această dramă mexicană, doi prieteni adolescenți, Julio și Tenoch, decid să pornească împreună într-o călătorie atunci când prietenele lor pleacă în Italia. La o petrecere, o întâlnesc pe Luisa, o femeie care s-a plictisit de viața ei și ajunge să îi însoțească pe cei doi băieți. Pe parcursul acestei escapade, alături de peisajele impresionante din Mexic, băieții descoperă dragostea și explorează viața de adult.
The Darjeeling Limited (2007)
La un an după moartea tatălui lor, trei frați pornesc într-o călătorie prin India la bordul trenului Darjeeling Limited care străbate țara de la un capăt la altul. Când certurile lor sunt tot mai aprinse, sunt forțați să părăsească trenul și trebuie să înceapă o călătorie care nu se afla în planurile lor. Toată această escapadă au făcut-o în încercarea de a-și reface legătura.
The Motorcycle Diaries (2004)
În Motorcycle Diaries, Che Guevara face o călătorie pe o motocicletă în America în Sud, când încă era student la medicină, alături de prietenul său, Alberto Granado. Părăsesc Buenos Aires pentru a merge să cunoască și să înțeleagă diversitatea culturală și socială a continentului. Cu ocazia asta, e martorul contrastului dintre peisajele impunătoare și modul de viață al locuitorilor pe care îi cunoaște.
The Beach (2000)
Richard, jucat de Leonardo DiCaprio, pornește într-o aventură spre Thailanda. Acolo întâlnește un bărbat care îi spune o poveste despre o plajă care nu a fost niciodată vizitată de turiști. Astfel că, ajung să călătorească acolo, însă acea plajă ascunde destule secrete. Plaja Maya Bay, acolo unde s-a filmat această peliculă, a trebuit să fie închisă la începutul anului 2019 pentru a evita pagubele produse de turismul excesiv.
Australia (2008)
Cu puțin timp înainte de al Doilea Război Mondial, o aristocrată călătorește în Australia pentru a primi drept moștenire o fermă. Însă acea proprietate va fi amenințată și va face echipă cu un fermier, care o ajută să ducă vitele în alt oraș. În mod inevitabil, de aici începe o poveste de dragoste, care nu a fost ocolită de tensiuni. Vizitează împreună peisaje spectaculoase din toată țara, care te vor încânta și pe tine.
Eurotrip (2004)
După ce a fost părăsit de iubita lui, un absolvent de liceu decide să plece împreună cu prietenii săi într-o aventură în Europa. Călătoria lor prin Europa e presărată cu momente distractive. Pelicula a fost filmată în mai multe locuri, cum ar fi Germania, Anglia și Vatican.
Roman Holiday (1953)
Audrey Hepburn joacă rolul unei prințese europene care își dorește să scape de obligațiile sale. Un jurnalist se preface că nu o cunoaște și se oferă drept ghid prin Roma. Călătoresc cu Vespa și ajung prin locuri celebre, printre care Colosseum, Piazza de Spagna, Fontana di Trevi și Piazza Venezia.
The Way (2010)
După ce află că fiul său și-a pierdut viața într-o furtună din Munții Pirinei, un bărbat văduv din California merge în Franța. Ajuns acolo, descoperă că fiul său mergea pe Camino de Santiago și decide să termine traseul în memoria lui. Martin Sheen și nepotul său, fiul lui Emilio Estévez, au parcurs acest drum în 2003, iar călătoria lor a stat la baza acestui film. Pelicula e regizată de Emilio Estévez, iar tatăl său, Martin Sheen, îl joacă pe Tom, personajul principal.
Elle.ro
14.05.2026
22:57
73
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
82
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
190
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
246
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
286
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
254
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
320
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
303
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
446
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
432
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
64
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
217
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
253
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
227
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
286
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
280
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
431
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
415
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
14.05.2026
16:53
414
Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău, modernizat energetic cu sprijinul partenerilor europeni și al Regatului Norvegiei
14.05.2026
16:48
1359
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Începutul sfârșitului pentru Ceban? Irina Gutnic depune PRIMUL denunț la CNA împotriva primarului general
14.05.2026
16:08
399
Testarea națională la matematică în format digital, extinsă la zeci de mii de elevi din toată țara
14.05.2026
15:35
380
MEC deschide drumul absolvenților de colegii spre universități: credite recunoscute și traseu flexibil de continuare a studiilor
14.05.2026
15:31
428
Dorin Junghietu anunță la Atena: Moldova își modernizează sistemul energetic prin interconectări cu România și dezvoltarea energiei verzi
14.05.2026
14:28
430
Traducătorul tău personal, direct în ureche: 100 de limbi străine accesibile în timp real cu noile căști AI
14.05.2026
14:22
490
Valeriu Chiveri discută cu șeful diplomației norvegiene despre reintegrarea regiunii transnistrene și sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova
14.05.2026
12:30
573
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
14.05.2026
12:16
551
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
599
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
588
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
986
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
679
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
658
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
13.05.2026
22:27
816
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
1316
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
1349
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














