Filip, dezamăgit că nu și-a putut prezenta discursul în fața deputaților: „Am lucrat minuțios la el”
897
Premierul Pavel Filip este nemulțuit de faptul că ședința Parlamentului de astăzi la care urma să fie dezbătută moțiunea de cenzură înaintată de opoziție nu va avea loc. Oficialul s-a plâns jurnaliștilor că s-a pregătit serios de întâlnirea de astăzi cu deputații și a lucrat „minuțios” la discursul pe care urma să îl rostească.
Din câte se pare, Filip și-a concentrat prezentarea pe un atac asupra opoziției parlamentare, care: „sunt toți cei ale căror cozi sunt băgate în BEM. PSRM și PCRM au pus la cale primele scheme de la BEM. Apoi, în 2009, PLDM a avut controlul total asupra băncii, ei au gestiont domeniul, unul din deputații PLDM a beneficiat de banii de la bancă pentru a-și finanțat posturi TV și campaniile electorale și atunci ei nu spuneau că banii sunt puși pe urmerii cetățenilor”, a atacat Filip.
Potrivit lui, actuala guvernare nu face decât să execute hotărârile de Guvern adoptate de executivele anterioare. Filip recunoaște că legile adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului sunt și o parte din precondițiile FMI.
„Dar chiar și dacă nu erau precondiții, oricum am fi procedat la fel, pentru că de asta are nevoie R. Moldova. Sunt decizii responsabile și importate. Cei care azi strigă foarte mult că s-au pus banii pe umerii cetățenilor sunt de fapt deranjați de legile care vin să facă ordine în sistemul bancar”, s-a desculpat premierul.
În replică, președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat că opoziția va reveni cu o nouă moțiune.
„Ce s-a întâmplat astăzi este o ilegalitate. Moțiunea trebuia să fie avizată de Comisia juridică, numiri și imunități, dar în comisie nu a fost dezbătut subiectul. Regimul de lucru al Parlamentului este prevăzut de lege care spune că ședințele de Parlament sunt joi și vineri. Nu se poate să schimbi legea printr-o ședință a Biroului Parlamentului. Neprezentarea deputaților astăzi nu înseamnă că au fost epuizate discuțiile pe moțiune. Pe acest subiect ne adresăm azi sau mâine la Curtea Constituțională”, a amenințat Dodon.
Amintim că moțiunea de cenzură depusă de socialiști a picat astăzi din cauza neprezentări deputaților din majoritatea parlamentară. Ședința a fost anunțată cu trei ore înainte de ora la care aceasta urma să fie organizată.
19.12.2025
19:18
629
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
679
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
1071
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
953
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1274
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1430
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1249
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1201
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2164
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1332
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
20.12.2025
08:36
300
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
422
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
518
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
786
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
575
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
614
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
564
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
643
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
940
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
660
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
546
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
611
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
774
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
690
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
634
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
669
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
653
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
827
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
743
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
643
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
666
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
624
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
663
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
662
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
719
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
Horoscopul zilei 20.12.2025
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














