04:43:44 24.05.2025
Stiri

Filat și Poroșenko, la UNISON: SUA să sporească sprijinul pentru ASIGURAREA viitorului european al R. Moldova și Ucrainei

Politică 19.09.2014 14:15 Vizualizări1429
Filat și Poroșenko, la UNISON: SUA să sporească sprijinul pentru ASIGURAREA viitorului european al R. Moldova și Ucrainei

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, care a participat la şedinţa comună a Congresului Statelor Unite - Camera Reprezentanţilor şi Senatul, la care a fost luată în dezbatere situaţia actuală din Ucraina şi din regiune, a solicitat Washingtonului să sporească sprijinul oferit R. Moldova şi Ucrainei pentru asigurarea viitorului european al regiunii.

Potrivit unui comunicat de presă al PLDM, Vlad Filat a participat la ședința comună a Congresului Statelor Unite - Camera Reprezentanţilor şi Senatul la invitația președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, John Boehner.

De asemenea, în cadrul vizitei efectuate în SUA, Vlad Filat a avut o întrevedere cu asistentul Secretarului de stat american pentru relaţii europene, Victoria Nuland, cu care a discutat inclusiv despre importanţa alegerilor parlamentare din 30 noiembrie pentru asigurarea ireversibilităţii parcursului european al R. Moldova.

„Victoria Nuland a ţinut să-i mulţumească liderului PLDM pentru prezenţa sa la Washington în contextul dezbaterilor asupra situaţiei din regiunea noastră”, se arată în comunicat.

La fel, după adresarea liderului ucrainean către Congresul SUA, Vlad Filat şi Petro Poroşenko au discutat despre importanţa solidarizării ţărilor din regiune pentru asigurarea securităţii, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi unei dezvoltări democratice.

Amintim că liderul PLDM se află într-o vizită în SUA, unde va avea mai multe întâlniri cu oficiali americani.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte