Lituania susține parcursul european al R. Moldova și extinderea UE pentru o Europă pașnică și prosperă
1243
O Uniune Europeană prosperă și pașnică nu poate fi completă fără Republica Moldova, Ucraina și țările Balcanilor de Vest în componența sa. Această declarație a fost făcută de premierul Lituaniei, Gintautas Paluckas, într-o conferință de presă comună cu premierul Dorin Recean.
Din acest motiv, Lituania va susține în continuare prin toate modalitățile necesare parcursul european al Chișinăului. Lituania este pregătită să sprijine R. Moldova în fața amenințărilor hibride din partea Rusiei. Paluckas a menționat că țara sa va face toate eforturile pentru a putea felicita în scurt timp R. Moldova pentru obținerea statutului de membru al UE.
La rândul său, premierul Dorin Recean a mulțumit Lituaniei pentru sprijinul acordat parcursului european al R. Moldova. El a subliniat contribuția semnificativă oferită până acum de Lituania. Extinderea Uniunii Europene reprezintă, în opinia sa, o investiție valoroasă într-o Europă sigură, pașnică și prosperă. Cele două state vor construi împreună un viitor european comun, bazat pe libertate, prosperitate și pace.
De asemenea, premierul Dorin Recean a amintit că R. Moldova a fost statul care a recunoscut pentru prima dată redobândirea independenței Lituaniei. Acest lucuru s-a întâmplat în mai 1990, când primul Parlament ales democratic la Chișinău a adoptat hotărârea în acest sens. În acest context, șeful executivului i-a oferit premierului lituanian o copie a documentului istoric.
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău
















