Federația Rusă, OBLIGATĂ să prezinte un plan concret pentru executarea hotărârilor CtEDO în cauzele cu privire la violarea dreptului la educație în regiunea transnistreană
1992
Federația Rusă trebuie să vină, până în decembrie 2021, cu un plan concret pentru executarea hotărârilor Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO) în cauzele cu privire la violarea dreptului la educație în regiunea transnistreană.
Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a emis o nouă decizie pe grupul de cauze Catan și alții v. Federația Rusă (No. 43370/04), care se referă la încălcarea dreptului la educație al elevilor din școlile cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Potrivit Asociației „Promo-LEX”, care a pledat cauza școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană la Înalta Curte de la Strasbourg, CtEDO a constatat că, „în virtutea sprijinului militar, economic și politic continuu oferit de Federația Rusă administrației de facto de la Tiraspol, care altfel nu ar putea supraviețui, Rusia își asumă responsabilitatea conform Convenției pentru încălcarea dreptului la educație al reclamanților”. Astfel, Rusia este cea care are influența necesară asupra administrației de la Tiraspol și ar trebui să intervină pentru a asigura respectarea drepturilor omului.
Comitetul de Miniștri a reiterat importanța fundamentală a educației primare și secundare pentru dezvoltarea personală și succesul viitor al fiecărui copil și insistă asupra drepturilor elevilor de a continua procesul educațional în limba maternă, fără obstacole și hărțuire.
Totodată, Comitetul de Miniștri a constatat că victimele nu au beneficiat, până la momentul de față, de nicio formă de despăgubire pentru încălcările suferite, inclusiv plata unei satisfacții echitabile, insistând ca această obligație să fie respectată.
„Din motiv că Federația Rusă nu a pregătit niciun plan de acțiuni care să stabilească măsurile concrete luate sau preconizate de autoritățile ruse pentru punerea în aplicare a hotărârilor, Comitetul de Miniștri a invitat secretarul general să scrie o scrisoare la adresa ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, pentru a sublinia atât importanța fundamentală a dreptului la educație, cât și obligația necondiționată de a respecta hotărârile Curții, inclusiv de plată a satisfacției echitabile acordate reclamanților în hotărârile referitoare la această cauză.
Dacă nu vor fi realizate progrese tangibile în ceea ce privește măsurile de executare pe cauza Catan și alții până la următoarea examinare de către Comitetul de Miniștri (decembrie 2021), Comitetul de Miniștri a decis să ia în considerare toate mijloacele adecvate pentru a asigura executarea Hotărârii pe această cauză”, se arată într-un comunicat de presă al „Promo-LEX”.
Amintim că CtEDO a constatat, încă în anul 2012, încălcarea dreptului la educație pentru elevii și părinții din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Tot atunci, Curtea a dispus că Federația Rusă trebuie să achite, în decurs de trei luni, câte 6 000 de euro pentru fiecare reclamant în calitate de prejudicii morale și suma de 50 000 de euro în calitate de costuri și cheltuieli de reprezentare.
În „dosarul școlilor” cu predare în limba română din regiunea transnistreană se regăsesc alte două cauze: Bobeico și alții; Iovcev și alții.
Asociația „Promo-LEX” subliniază faptul că în stânga Nistrului încă mai există prevederi ce sancționează utilizarea grafiei latine.
Menționăm că în stânga Nistrului au mai rămas doar opt școli cu predare în limba română în care își fac studiile circa opt mii de elevi.
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















