FAO acordă 325 de mii de dolari pentru a ajuta R. Moldova să-și extindă suprafețele împădurite
2404
Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO) va implementa în R. Moldova un proiect de cooperare tehnică în silvicultură. Investiția se ridică la 325 de mii de dolari și vizează elaborarea unui studiu de prefezabilitate prin chestionarea gospodăriilor din 20 de localități privind utilizarea energiei și factorii de degradare a pădurilor.
De asemenea, poiectul prevede analizarea și identificarea prin Sistemul de Informații Geografice a 20 de mii de hectare potrivite pentru investiții de refacere a pădurilor, prin împădurire sau reîmpădurire, din partea Fondului Verde pentru Climă.
„FAO este alături de autorități prin suport și expertiză pentru a ajuta Republica Moldova în crearea unui sistem forestier stabil și rezistent care să contribuie la restabilirea echilibrului ecologic și dezvoltarea durabilă a țării”, a declarat astăzi Raimund Jehle, reprezentantul FAO în Republica Moldova, la evenimentul de lansare a proiectului, împreună cu ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu.
Creșterea resurselor forestiere și implementarea unor practici de management durabile reprezintă o prioritate pentru sector, iar datorită proiectelor de acest gen, R. Moldova e mai aproape în atingerea obiectivului propus de a-și extinde suprafața de vegetație forestieră, a adăugat ministra Cantaragiu.
Menționăm că pădurile acoperă în prezent doar 11,3% din suprafața Republicii Moldova, comparativ cu media de 30 - 45% din Uniunea Europeană.
În prezent, FAO desfășoară în Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Mediului, zece proiecte de asistență tehnică în valoare de 3,5 milioane de dolari pentru fortificarea unei agriculturi durabile și rezistente la provocările externe, inclusiv celor provocate de schimbările climatice.
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















