Familie din suburbia Codru a capitalei, intoxicată de la cazanul din locuință: Era conectat la gaz în lipsa unui canal de ventilare în încăpere
1245
IGSU
Doi soți cu vârste de 38 și 32 de ani, dar și copiii lor de 10 și cinci ani au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon în propria locuință.
Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de miercuri, 29 noiembrie, într-o locuință din suburbia Codru a municipiului Chișinău.
Familia a fost transportată la spital, iar starea de sănătate a celor patru persoane este în prezent satisfăcătoare.
Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au constatat la fața locului că incidentul s-ar fi produs în urma utilizării necorespunzătoare a instalației conectate la rețeaua de gaz și lipsa unui canal de ventilare în încăpere.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează cetățenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la utilizarea instalațiilor ce funcționează pe bază de gaze naturale, dar și a altor surse de încălzit locuințele. Pompierii îndeamnă oamenii să nu obtureze canalele de ventilare și să le curețe periodic, dar și să aerisească bine încăperile.
Totodată, pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon, persoanele sunt rugate să verifice sistematic starea cazanelor, sobelor și altor surse de încălzit, înainte de exploatare, iar în cazul în care depistează fisuri sau defecțiuni să apeleze la ajutorul specialiștilor, pentru a nu-și pune viața în pericol.
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















