FALS: Din 27 iunie, moldovenii nu vor mai putea schimba dolari şi euro
6131
La 14 iunie 2017, portalul Sputnik.md a publicat un articol în care se spune că din 27 iunie curent, procedura de convertire a dolarului şi euro se va schimba, iar „persoanele fizice din Moldova care vor schimba în valută străină de la 5 mii de lei în sus, la casele de schimb valutar din ţară, vor fi tratate ca potenţiali finanţatori ai terorismului”. Viceministrul Justiţiei, Nicolae Eşanu neagă această informaţie şi califică drept „prostii” atât data invocată de jurnalişti, cât şi menţiunea „potenţiali finanţatori ai terorismului”.
Autorul ştirii ne informează că această concluzie „reiese dintr-un proiect de lege cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţarea terorismului”. Deşi menţionează la sfârşitul textului că acest proiect de lege a trecut abia de prima lectură, iar ca să intre în vigoare, iniţiativa legislativă trebuie să fie votată în lectura a doua, totuşi din titlul dat de Sputnik.md, „Din 27 iunie, moldovenii nu vor mai schimba atât de simplu valută străină”, reiese că noile condiţii de schimbare a valutei vor fi aplicate de la sfârşitul acestei luni. Aceeaşi informaţie este repetată şi la începutul textului: „Din 27 iunie se va schimba procedura de convertire a dolarului şi euro la casele de schimb valutar din Republica Moldova”. La solicitarea Asociaţiei Presei Independente (API), redactorul portalului Sputnik.md, Valeriu Balan, a declarat că aceste informaţii au fost prezentate la o masă rotundă organizată de Comisia parlamentară securitate, apărare şi ordine publică, în cadrul căreia s-a discutat acest subiect.
Ulterior, ştirea publicată de Sputnik.md a fost preluată de portalurile Regions.md şi Actualităţi.md, ultimul venind cu avertizarea că: „С 27 июня молдаване не смогут менять доллары и евро” (în traducere: „Din 27 iunie moldovenii nu vor mai putea schimba dolari şi euro”, vezi foto).
Viceministrul Justiţiei: „Sunt nişte prostii…”
Nicolae Eşanu, viceministrul Justiţiei, care a fost prezent la acea masă rotundă, a menţionat pentru API că informaţia nu corespunde adevărului. Legea nu poate intra în vigoare la sfârşitul acestei luni, deoarece proiectul trebuie să treacă şi de lectura a doua, apoi să fie promulgat de preşedintele ţării şi, în final, publicat în „Monitorul Oficial” al Republicii Moldova. „Sunt prostii, mă refer atât la termenul indicat, cât şi la fondul conţinutului. Data de 27 iunie nu poate fi una adevărată, deoarece acest proiect de lege a fost votat abia în prima lectură. Iar atunci când legea va intra în vigoare, cu certitudine, oamenii nu vor fi trataţi ca „potenţiali finanţatori ai terorismului”, a specificat viceministrul Justiţiei. El a precizat că proiectul de lege a fost elaborat cu mai mult timp în urmă, iată de ce în dispoziţiile finale şi tranzitorii este menţionat că „legea va intra în vigoare din 27 iunie 2017”, dar în lectura a doua, data va fi schimbată, deoarece procesul de examinare a fost tergiversat.
Oficialul a mai declarat că prevederea, potrivit căreia, cetăţenii vor trebui să prezinte buletinul de identitate dacă vor schimba valută care va depăşi suma de cinci mii de lei, este, de fapt, o modificare prevăzută şi de legislaţia europeană. „Noi avem din anul 2007Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Prin acest proiect de lege, legislaţia noastră se aduce în concordanţă cu Directiva Uniunii Europene în acest domeniu”, a mai specificat Nicolae Eşanu.
Lilia Zaharia
Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrulpentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi din Moldova (ATVJI).
17.09.2017
10:30
3267
STOP FALS! Dezinformarea și falsurile, stimulate de lipsa sancţiunilor
06.09.2017
11:00
2971
FALS: USAID a expediat o scrisoare deputatului democrat Serghei Sîrbu
23.08.2017
08:30
2556
STOP FALS // „Site-urile fantomă”, ca instrument de manipulare
15.08.2017
14:30
2246
FALS: ONG-urile și portalurile din Moldova sunt finanțate de NED pentru propagandă și partizanat politic
15.08.2017
09:00
2479
STOP FALS // Atenţie: site-urile cu ştiri false infectează spaţiul mediatic
10.08.2017
15:00
2921
Un nou FALS în presa din Rusia: Europa devine focarul hepatitei A
08.08.2017
12:30
2712
Isteria unui presupus război pe Nistru în presa rusă: Informaţii false care creează panică și manipulează opinia publică
06.08.2017
08:00
3197
STOP FALS // Jucăriile din SUA și Europa – „sperietori” în mass-media rusească
28.07.2017
11:03
2901
Fals: Traian Băsescu a declarat că Maia Sandu „a coborât la nivelul” lui Andrei Năstase
13.06.2017
15:00
2621
STOP FALS // CCA le-a interzis radiodifuzorilor locali să mediatizeze filmul prezentat de Renato Usatîi
10.06.2017
10:30
3158
STOP FALS // Date oficiale şi speculaţii jurnalistice
20.03.2026
18:01
72
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
320
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
294
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
370
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
405
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
438
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
487
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
471
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
536
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
668
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
686
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
684
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
689
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
731
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
666
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
759
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
659
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
720
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
757
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
671
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
712
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
750
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
739
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
747
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
853
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














