Factori de decizie din R. Moldova ar fi IMPLICAȚI în vânzarea SECRETĂ a Uzinei Topaz din Chișinău unei companii din Rusia. Olesea Stamate: „Subiectul este unul potențial ALARMANT. Este regretabil că a fost desfășurată această licitație”
2371
Uzina Topaz din municipiul Chișinău și terenurile cu o suprafață de peste cinci hectare aferente acesteia, care au fost vândute în secret, pe bani mărunți, unei companii din Federația Rusă, nu putea să fie realizată fără implicarea unor factori de decizie din R. Moldova, a declarat aseară, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal Tv, deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), șefa Comisiei juridice numiri și imunități din Parlament, Olesea Stamate.
Parlamentara speră că reprezentanții Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) vor găsi soluții, după înghețarea acestei tranzacții controversate.
„Subiectul este unul potențial alarmant. Atât timp cât corupția endemică mai este prezentă inclusiv în sistemul justiției, dar și în celelalte organe de stat, nu poate fi exclusă acționarea concertată sau intenționată a unor factor de decizie din anumite instituții pentru a facilita această tranzacție. Este important să se monitorizeze și să se acționeze prompt. Este regretabil că s-a ajuns aici și că a fost desfășurată această licitație, chiar dacă a fost blocată. Sper că cei de la CNPF au soluții și după înghețarea acestei tranzacții”, a declarat Olesea Stamate.
Șefa Comisiei Juridice a declarat că proiectul de lege aprobat ieri de Guvern, care se referă la mecanismul național de punere în aplicare a sancțiunilor internaționale, nu are legătură cu acest caz, dar a admis că astfel de companii vor cădea sub incidența acestei legi.
„Nu cred că aș lega acest caz de acest proiect de lege. Nu cred că putem să spunem că a fost sau seamănă a fi o acțiune concertată faptul că acest proiect de lege a fost aprobat abia acum. Prima variantă a „Legii Magnițki” a fost propusă de fostul ministru al Justiției, Litvinenco. Din câte cunosc, Ministerul Justiției a muncit destul de intens la elaborarea acestui nou proiect de lege care urmează să ajungă în Parlament. (…) Nu neapărat acea companie ar intra în lista sancțiunilor. Dar totuși, citind investigația dvs. (dispărută între timp de pe site-ul Jurnalului - n.r.), mă întreb de ce în acea listă nu s-au regăsit și alte companii, chiar dacă nu sunt și alte companii afiliate acelor conaționali care se regăsesc în lista sancțiunilor europene”, a spus Olesea Stamate.
Amintim că vânzarea Uzinei Topaz din Chișinău s-a făcut în secret, la Moscova, fără implicarea Guvernului. Pentru întreprindere au fost plătite 16 milioane de euro, deși valoarea ei reală ar depăși cifra de 40 de milioane de euro. Uzina i-a fost vândută companiei „Business broker finance” («БИЗНЕС БРОКЕР ФИНАНС»). Directorul general al Uzinei Topaz este cetățeanca Federației Ruse, Ina Linic, care anterior a deținut o funcție în administrația secesionistă de la Tiraspol, scria recent jurnal.md.
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















