„Fabrica de troli” din St. Petersburg a organizat în total 40 de mitinguri de protest pe teritoriul SUA: Ce salarii ridicau
1700
„Fabrica de troli” din St. Petersburg a alocat o treime din personalul său pentru „acoperirea” alegerilor prezidențiale din Statele Unite, arată o anchetă RBK despre activitățile „fabricii”.
În perioada de vârf a campaniei electorale din SUA, în vara anului 2016, „departamentul american” a crescut la 80-90 de persoane, au declarat pentru RBK surse din interior. În același timp, întregul personal al „fabricii” număra 250 de persoane. Salariile din „departamentul american” erau și cele mai mari – între 80.000 și 120.000 de ruble (1.200-1.800 de euro), scrie Pagina de Rusia.
Șeful „departamentului american” este azerul în vârstă de 27 de ani Jeihun Aslanov. Acesta însa a negat că ar avea vreo legatură cu „fabrica de troli”.
Circa 118 de comunități și grupuri create pe Facebook, Instagram și Twitter au fost blocate în august-septembrie 2017, după o investigație internă a respectivelor rețele sociale. Numărul total al abonaților acestor grupuri a fost de aproximativ 6 milioane de persoane, însă în 2016 postarile „fabricii” au ajuns la 30 de milioane de persoane săptămânal.
În plus, „departamentul american” a organizat pe teritoriul SUA un număr de 40 de mitinguri și proteste reale.
Direcția principală a activității acestui departament a fost „acutizarea problemelor rasiale” în Statele Unite. În plus, „trolii” faceau campanie pentru separarea Texasului, combăteau migrația ilegală și susțineau dreptul de a purta arme.
Costul cu salariile pentru angajații departamentului american sunt estimate de RBK la circa un milion de dolari pe an. Alte 200.000 de dolari au fost cheltuite pentru reclama politică și socială în rețele și organizarea unor acțiuni stradale reale în SUA.
În prezent, la „departamentul american” al fabricii de troli lucrează aproximativ 50 de persoane.
Amintim că, în septembrie 2017, Facebook a anunțat că a descoperit o mulțime de grupuri care au răspândit publicitate politică în timpul alegerilor prezidențiale din Statele Unite și care erau susținute de conturi false create în Rusia.
19.12.2025
23:26
241
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
550
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
404
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
429
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
412
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
467
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
728
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
506
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
426
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
487
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
23:26
216
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
538
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
397
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
421
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
408
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
460
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
722
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
502
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
423
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
484
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
617
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
575
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
523
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
546
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
535
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
703
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
609
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
523
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
565
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
521
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
559
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
548
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
607
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
600
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
646
Horoscopul zilei 19.12.2025
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














