Ezitarea Maiei Sandu de a demite Guvernul Chicu ar putea s-o COSTE scump. Nicolae Negru: „Prezidențialele organizate de Chicu îl vor favoriza pe Dodon, iar lidera PAS poate pierde o parte din alegătorii dezamăgiți de „manevra” ei nesinceră”
10031
Când îți arde casa, nu selectezi vecinii care aleargă cu căldările în funcție de sentimentele care ți le-au provocat până la incendiu. E ciudat să auzi de la liderii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) despre „administrarea dezastruoasă a crizei de către Guvernul lui Dodon, care a demonstrat incompetență, aroganță și o iresponsabilitate fără precedent în istoria R. Moldova”, dar când li se propune să schimbe acest guvern, își amintesc, deodată, că asupra unora dintre deputații din opoziție planează suspiciuni de corupție.
„De altfel, și asupra mai multor deputați socialiști, începând cu Zinaida Greceanâi, planau și planează aceleași suspiciuni, și asupra lui Dodon planează nu mai puține (numai „kuliokul” cât face!), dar faptul acesta nu i-a oprit pe pasiști anul trecut să intre în alianță cu PSRM și să transmită, de facto, R. Moldova sub controlul Rusiei, punând cruce pe integrarea europeană. Dacă atunci ei au făcut concesii morale pentru a „salva” R. Moldova, rezultă că astăzi nu mai e nevoie stringentă de a o salva, că democrația, lupta cu corupția, cursul european nu mai sunt prioritare, că prioritară este „morala” relativă, păreristă (atâta timp cât nicio instanță nu s-a pronunțat în cazul vreunui deputat). Să nu observe Maia Sandu această „incoerență”, dublele standarde, faptul că astfel face nu numai jocul lui Dodon, ci și al Rusiei. Nu o revoltă faptul că demnitatea R. Moldova e călcată în picioare, că slugărnicia lui Dodon depășește orice limită, plecarea celor 75 de militari moldoveni la parada din Moscova i se pare o chestiune minoră?”, întreabă editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru.
În opinia lui Nicolae Negru, Maia Sandu ar crede probabil că „dezastrul” pe care îl lasă în urma sa guvernul alcătuit din consilierii lui Dodon o favorizează în alegerile prezidențiale, că șansele ei să fie aleasă președinte cresc pe măsură ce criza epidemiologică, economică, socială se adâncește.
Asta deși nu gândea așa și declara, pe 11 mai curent, că: „Astăzi avem un guvern incapabil și iresponsabil. În cazul în care ne propunem să numim un nou guvern, există riscuri foarte mari pentru partid. Da, este un risc mare de imagine și nu doar. Dacă lăsăm acest guvern, ne vom convinge cât de urâtă va ajunge situația pentru cetățeni, nu pentru guvernanți, ei întotdeauna au cu ce se descurca. Situația va fi grea pentru cetățeni. Aici e o alegere foarte grea pentru noi. Să încercăm să numim un nou guvern, foarte bun pentru cetățeni, asumându-ne toate riscurile politice și de imagine, inclusiv risucrile electorale, sau să lăsăm lucrurile așa cum sunt. Eu cred că dacă suntem sinceri cu noi, trebuie să îmbunătățim situația cetățenilor indiferent de consecințele politice pentru noi” (ZDG).
„Când a fost sinceră Maia Sandu? Ce s-a schimbat între timp, decât că starea de lucruri s-a înrăutățit? De ce dar „riscurile politice și de imagine” care ar trebui să diminueze au devenit dintr-odată piatra de poticnire pentru PAS? Să fi telefonat cineva de pe undeva, după cum spune prim-vicepreședinele PAS, Igor Grosu? Este Sandu influențată din exterior? Sigur că nu e o coincidență întâmplătoare faptul că Donald Tusk, președintele PPE, consideră că cea mai bună soluție pentru obținerea unei majorități proeuropene sunt alegerile anticipate. Dar practica bate gramatica. Și dacă nu vor fi libere și corecte alegerile prezidențiale, cum vor fi cele parlamentare? Riscurile de imagine cu acest pas înapoi s-ar putea să fie pentru PAS și Maia Sandu nu mai mici, ci mai mari decât dacă ar vota demiterea Guvernului Chicu. În afară de faptul că alegerile prezidențiale organizate de Chicu îl vor favoriza pe Dodon, lidera PAS poate pierde o parte din alegătorii dezamăgiți de „manevra” ei nesinceră, în cel mai bun caz”, este convins editorialistul nostru.
Potrivit lui Nicolae Negru, trebuie să se țină cont de faptul că declarațiile de ieri ale lui Pavel Filip sunt determinate de conjunctura și circumstanțele politice de azi.
„Dacă mâine circumstanțele se vor schimba, e mare probabilitatea că se va schimba și poziția PD. E greu de crezut că între alegeri anticipate și participarea la guvernare, deputații PD vor prefera să meargă la alegeri parlamentare anticipate, adică să se sinucidă politic. Loialitatea lor de azi față de Dodon este temporară, circumstanțială. E necesar și există toate premisele ca „guvernul-catastrofă” să fie demis, ca pandemia să fie stopată, ca izolarea internațională a R. Moldova să fie depășită, ca asistența financiară să înceapă a veni și economia națională să fie relansată. Și, nu mai puțin important, - ca alegerile prezidențiale și parlamentare să fie democratice, libere și corecte”, a conchis Nicolae Negru.
02.02.2026
12:06
3661
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
22.01.2026
14:40
2359
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
25.09.2025
11:11
3029
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1428
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
2166
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
3942
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
3857
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
2072
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
29.01.2025
15:14
2293
Mesaj de la Berlin pentru Chișinău. Olaf Scholz: „Germania va continua să susțină R. Moldova în fața amenințărilor rusești, indiferent de rezultatul alegerilor pentru Bundestag”
29.10.2024
16:59
3604
VIDEO // Dodon ARUNCĂ în aer „proeuropenismul” lui Stoianoglo, care îi cerea Maiei Sandu „garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova”: „Referendumul este ilegal... Credeți că nu se poate organiza un alt referendum?”
27.03.2026
21:24
246
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
396
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
325
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
359
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
382
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
432
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
419
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
373
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
393
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
471
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
641
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
441
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
507
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1877
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
576
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
557
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
632
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
642
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
615
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
624
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
582
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
627
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
812
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
794
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
718
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














