Extrema dreaptă europeană: între creștere și divergențe profunde

În ciuda celor 100 de zile tumultuoase ale mandatului președintelui Trump, extrema dreaptă europeană, care a obținut cele mai mari procente electorale de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, se vede parte a unei „Internaționale reacționare”. Divergențele în ceea ce privește economia, Rusia și moralitatea au creat însă un mozaic de naționalisme, generând uneori incoerență, potrivit unei agenții de presă.

Baza comună este respingerea imigrației și o anumită viziune a identităților naționale în fiecare țară. Conform politologului Mathieu Gallard, director de cercetare la Institutul Ipsos, partidele de extremă dreaptă din Europa împărtășesc aceeași creștere electorală, deși motivațiile și programele lor se bazează pe opțiuni contradictorii. Liberalii afirmați din Fratelli d'Italia sau AfD-ul german, seduși de retorica anti-cheltuieli publice a președintelui argentinian Javier Milei, se confruntă cu opoziția notabilă a Rassemblement National francez. Liderul său, Marine Le Pen, a făcut din „nici dreapta, nici stânga” și intervenționismul statului piloni ai programului său.

Același lucru se aplică și pentru egalitatea de gen și drepturile minorităților. Lepénistele din Franța au aprobat includerea dreptului la avort în Constituție, dar au refuzat să mărșăluiască împotriva deschiderii căsătoriei pentru cuplurile de același sex. În contrast, partidele din Europa de Est și Sud au ales să facă din aceste subiecte teme de campanie.

„O oportunitate pură” Dincolo de particularitățile naționale, relația cu Rusia devine mai spinoasă. După simpatiile față de Vladimir Putin și recunoașterea anexării Crimeei în 2014, RN-ul francez încearcă acum să se distanțeze de Moscova. Însă, în Ungaria și Slovacia, premierii Viktor Orban și Robert Fico își manifestă apropierea de Kremlin, opunându-se ajutorului militar pentru Ucraina. În România, principalul candidat la prezidențialele din 2024, Călin Georgescu, are opinii similare. Alegerile au fost chiar anulate din cauza interferențelor rusești.

"Este o chestiune de pură oportunitate politică", spune Mathieu Gallard. Partidele puternice sau cele cu șanse la putere nu au interes să se oprească asupra subiectului. Cazul italian este deosebit, Giorgia Meloni vrea să fie un aliat fidel al Kievului, contrar opiniei publice. Totuși, prioritatea ei e să fie bine văzută de instituțiile europene.

Cu toate acestea, dreapta italiană și PiS-ul polonez, principalul partid de opoziție, sunt istoric atlantiste. Statele Unite sunt văzute ca un bastion împotriva comunismului. Catherine Fieschi, cercetător la Centrul Robert Schuman, subliniază că polarizarea pro și anti-ruși dispare odată cu sosirea lui Donald Trump. Atlântiștii se vor confrunta cu un președinte american pro-Putin, relevă ea.

Divergențele privind Kremlinul au fost un obstacol major pentru formarea unui grup unic de extremă-dreapta în Parlamentul European. Totuși, dialogul pare să fie iarăși posibil. „Alegerea lui Trump înseamnă alegerea lui Putin”, consideră Fieschi.

Antisemitismul, odinioară caracteristică a extremei drepte, în special în Franța, este acum condamnat de partidele din Europa de Vest. Însă rămâne puternic asociat cu grupurile din Europa de Est și din lumea nordică. Fidesz, partidul lui Viktor Orban, a desfășurat o campanie împotriva lui George Soros, folosit ca țap ispășitor pentru diverse cauze. Membre ale AfD sau ale Confederației din Polonia au fost acuzate de comentarii antisemite.

Deși toate partidele de extremă dreaptă apără acum Israelul și vor să protejeze evreii de islamul politic, unele grupuri continuă să fie respinse de comunitățile evreiești. Diferențele între partidele de extremă-dreapta se manifestă și în problema migrației. Unele partide, precum AfD din Germania sau FP din Austria, favorizează „remigrarea” străinilor. RN-ul francez, pe de altă parte, nu susține această poziție.

Catherine Fieschi subliniază că aceste mișcări au interes să pună accentul pe provocarea instituțiilor europene, în timp ce suveranitatea națională este centrul proiectului lor. O politică coordonată între state, care ar aduce extrema dreapta în prim-plan, pare totuși iluzorie, consideră Gallard. Partidele naționaliste ignoră dimensiunea internaționalistă.

Alegerea lui Donald Trump a subliniat fracturile existente, forțând chiar adaptări lingvistice când anunță taxe tarifare. Deși liderul PVV olandez, Geert Wilders, îl vede pe Trump drept un "frate de arme", americAnul nu este un model pentru toată lumea. „Toți aliații noștri sunt trumpiști”, a observat un asociat al lui Marine Le Pen, „dar noi nu suntem”.