Stiri
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
Actualitate
12.11.2025
20:30
3285
3285
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, scriitorul și dramaturgul Constantin Cheianu, a dezvăluit în această seară de ce a decis să renunțe la mandatul de deputat, care la alegerile din 28 septembrie a fost râvnit de foarte multă lume. Acesta a demisionat pentru că starea sănătății sale s-a șubrezit mult în ultima perioadă și nu vrea ,,să compromită obligațiile de deputat".
,,Cu doi ani în urmă m-am pensionat din motive de sănătate și pentru că voiam să reușesc să mai scriu niște cărți. Medicii mi-au spus că de acum încolo viața mea va depinde de (multe) pastile și de respectarea câtorva condiții: efort fizic limitat, evitarea stresului și dietă severă. Am respectat toate condițiile timp de un an și m-am simțit ca un om sănătos. Și am scris o carte, pe care o consider cea mai bună din tot ce am publicat.

Oricât de mult aș fi vrut să duc o viață liniștită însă, alegerile de la 28 septembrie și perspectiva ca opoziția pro-rusă să preia puterea mă speriau și pe mine la fel ca pe toți oamenii întregi la cap din această țară. Mi-am propus să mă implic cât de mult pot, să scriu, să particip la emisiuni și la acțiuni în susținerea PAS, ca să nu admit un scenariu nefast pentru noi toți.
Prin luna iunie doamna președintă Maia Sandu m-a invitat în audiență și am crezut că vrea să-mi ceară un sprijin pe care și așa eram pregătit să-l ofer. Mi s-a propus, însă, ceea ce știe acum toată lumea, adică să fac parte din lista electorală PAS și să ajung parlamentar. Când un om, care își dedică fiecare secundă a vieții lui țării, un om față de care simți o nemărginită recunoștință și admirație, îți cere sprijinul, nu ai cum să spui ”nu”.

De sănătate mi-am amintit la începutul campaniei electorale, pentru că după ieșiri în teritoriu de vreo 5-6 ore, în care susțineam câte două-trei întâlniri cu alegătorii, aveam nevoie de două-trei zile ca să-mi liniștesc inima. A trebuit să rog staff-ul electoral să-mi permită să rămân în Chișinău și să-mi reducă substanțial numărul de întâlniri și numai așa m-am putut descurca cumva", a menționat scriitorul.
Constantin Cheianu menționează după victoria de la 28 septembrie știa ce volum de muncă îi așteaptă ca deputați.
,,Legile și hotărârile dedicate integrării europene numără multe mii de exemplare și mai știam că acum n-o să mai pot cere, ca în campania electorală, să-mi fie redusă sarcina. Nici nu a trebuit să ajungem până la votarea legilor integrării europene, am simțit înrăutățiri după fiecare dintre cele două ședințe de constituire a conducerii Parlamentului. La a treia, cea de investire a noului Guvern, care a durat 10 ore, eu, spre deosebire de premierul Munteanu, care a rezistat șase ore în picioare, nu am făcut decât să șed în fotoliu și să ridic mâna, dar după cele 10 ore am avut o noapte albă.

Mă văd nevoit să recunosc că în dorința de a face bine, mi-am supraevaluat posibilitățile și condiția fizică. Aș putea să mai fac un efort ca să continui, dar mă tem că nu ar însemna decât să compromit și obligațiile de deputat, și propria sănătate. Poate trebuia să mă retrag din listă încă în campania electorală, când am simțit prima înrăutățire, dar atunci prin gestul meu aș fi făcut mai mult rău, decât dacă de pildă refuzam din start să mă implic.
În mod firesc, primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost președintă Maia Sandu, am vorbit și cu domnul președinte Igor Grosu, mi-au spus ambii că ar fi încercat să mă convingă să rămân, dacă nu era vorba de sănătate. I-am asigurat pe ei, așa cum vreau să-i asigur pe toți colegii din PAS, că voi rămâne în continuare un adept și un suporter sincer al guvernării.
Totodată, vreau să le transmit alegătorilor cu care ne-am întâlnit și am vorbit în campania electorală, dar și tuturor celor care au votat pentru PAS, că, bucurându-mă de o bună înțelegere cu fracțiunea PAS din parlament, o să fac tot ce pot ca promisiunile făcute în campanie să fie onorate", a mai scris Cheianu.
De menționat că pe lângă Constantin Cheianu au decis să renunțe la mandat alți patru deputați PAS: Maria Acbaș, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel.
De menționat că pe lângă Constantin Cheianu au decis să renunțe la mandat alți patru deputați PAS: Maria Acbaș, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel.
Stiri relevante
12.10.2026
02:18
188
Axios: „Armistițiul energetic” anunțat de Trump vizează doar rafinăriile, iar Ucraina are una singură, care nu funcționează la capacitate maximă
12.10.2026
01:53
219
Iranul consideră „insuficient” răspunsul SUA privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz
11.10.2026
23:17
427
FT: SUA amenință să suspende schimbul de informații și mecanismul de achiziții de arme pentru Ucraina din cauza atacurilor asupra rafinăriilor ruse
11.10.2026
23:13
348
Prognoza pentru 12–18 octombrie 2026: răcire și ploi spre final
11.10.2026
22:30
472
Zelenski acuză Rusia că a lovit o centrală electrică după anunţul lui Trump privind armistiţiul energetic
11.10.2026
21:16
0
Trump anunță un armistițiu energetic între Rusia și Ucraina, dar Zelenski spune că nu știe nimic despre acord
11.10.2026
19:59
667
Trump anunță un „armistițiu energetic” între Rusia și Ucraina, dar Zelenski spune că nu știe nimic despre acord
11.10.2026
19:29
605
Incendiu la aeroportul din Riad, după un nou atac cu rachetă
11.10.2026
18:15
727
Zelenski anunță condițiile Ucrainei: alegeri după 60 de zile de armistițiu și oprirea atacurilor asupra rafinăriilor dacă Rusia încetează atacurile asupra infrastructurii energetice
11.10.2026
16:39
592
Papa Leon al XIV-lea anunță că va fi operat pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar. Mesajul Giorgiei Meloni
12.10.2026
02:18
12.10.2026
01:53
11.10.2026
23:17
11.10.2026
23:13
11.10.2026
22:30
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
Top stiri
12.10.2026
01:53
172
Iranul consideră „insuficient” răspunsul SUA privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz
11.10.2026
23:17
402
FT: SUA amenință să suspende schimbul de informații și mecanismul de achiziții de arme pentru Ucraina din cauza atacurilor asupra rafinăriilor ruse
11.10.2026
23:13
329
Prognoza pentru 12–18 octombrie 2026: răcire și ploi spre final
11.10.2026
22:30
447
Zelenski acuză Rusia că a lovit o centrală electrică după anunţul lui Trump privind armistiţiul energetic
11.10.2026
21:16
0
Trump anunță un armistițiu energetic între Rusia și Ucraina, dar Zelenski spune că nu știe nimic despre acord
11.10.2026
19:59
639
Trump anunță un „armistițiu energetic” între Rusia și Ucraina, dar Zelenski spune că nu știe nimic despre acord
11.10.2026
19:29
585
Incendiu la aeroportul din Riad, după un nou atac cu rachetă
11.10.2026
18:15
712
Zelenski anunță condițiile Ucrainei: alegeri după 60 de zile de armistițiu și oprirea atacurilor asupra rafinăriilor dacă Rusia încetează atacurile asupra infrastructurii energetice
11.10.2026
16:39
577
Papa Leon al XIV-lea anunță că va fi operat pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar. Mesajul Giorgiei Meloni
11.10.2026
16:37
670
Serviciile de informații avertizează: Rusia își intensifică eforturile de a asasina șefii industriei europene de apărare
11.10.2026
15:19
760
Elon Musk susține apelul lui Donald Trump pentru schimbarea liderului Ucrainei: „A venit timpul”
11.10.2026
14:34
655
Poliția poloneză, informată despre un posibil atac asupra lui Donald Tusk și a ministrului apărării
11.10.2026
13:07
756
Horoscopul zilei 11.10.2026
11.10.2026
11:06
674
Rețelele sociale îi ajută pe noii poeți să treacă de „gardienii” instituției poeziei
11.10.2026
10:07
727
„Cel mai singur câine din Marea Britanie” și-a găsit o casă după 1.000 de zile în canise
11.10.2026
09:36
763
Aventurierul care și-a pierdut un picior îi avertizează pe oameni: „Nu-mi trimiteți bani”
11.10.2026
09:29
826
Atac cu drone asupra unui centru de date din Rusia: serviciul cloud al Yandex a fost perturbat
11.10.2026
07:44
1004
Trump susține că Putin vrea un acord cu Ucraina și îl acuză pe Zelenski că se opune compromisului
11.10.2026
04:48
911
Opt persoane, inclusiv o femeie însărcinată și doi copii, ucise într-un atac armat în Pennsylvania. Suspectul s-ar fi sinucis
11.10.2026
04:02
1150
Un republican din Camera Reprezentanților pregătește o lege bipartizană pentru blocarea importurilor de petrol rusesc, în pofida acordului lui Trump cu Putin
11.10.2026
03:36
842
Inteligența artificială face arta creată de oameni mai valoroasă. Va rezista acest avantaj?
11.10.2026
02:22
1063
Al treilea atac asupra aeroportului din Riad s-a soldat cu 12 morți și peste 300 de răniți. Zborurile au fost suspendate înaintea conferințelor internaționale
11.10.2026
00:50
1027
Sîbiha îi răspunde lui Trump: Zelenski are în continuare sprijinul ucrainenilor
11.10.2026
00:20
1039
Pediatru, avertisment privind scăderea vaccinării și focarele din Ucraina: „Suntem la graniță, ar fi o mare tragedie”
11.10.2026
00:01
1144
Atacul rusesc asupra Zaporojiei a ucis 20 de persoane, inclusiv trei copii, la o zi după relaxarea sancțiunilor de către Trump
12.10.2026
01:53
11.10.2026
23:17
11.10.2026
23:13
11.10.2026
22:30
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri