Expoziția „Trenul durerii” mai este deschisă până la 31 iulie. Mii de vizitatori au urcat în vagoanele ce ne amintesc de calvarul deportărilor în Siberia

Fluxul de vizitatori ai expoziției „Trenul durerii” din Piața Marii Adunări Naționale nu s-a întrerupt pe parcursul lunii iulie 2024. De la 9 dimineața până la 21.00, în fiecare zi, mii de oameni au urcat în cele două vagoane instalate în inima capitalei, pentru a vedea exponate, cărți, obiecte ale celor ridicați, materiale documentare, secvențe video despre tragedia deportărilor în Siberia. Inaugurată pe 6 iulie, expoziția va mai fi deschisă până miercuri, 31 iulie curent.

Vagoane încărcate cu amintiri dureroase

Expoziția „Trenul Durerii” se află la cea de-a doua ediție. În acest an a fost prezentată într-un format nou, cu elemente digitale și grafice, conținut multimedia, fotografii și istorii din viața familiilor deportate. De asemenea, în cele două vagoane a fost amenajată o bibliotecă cu volume de referință, iar vizitatorii își puteau găsi în Cartea Memoriei numele rudelor deportate.

În acest an s-au împlinit 75 de ani de la deportările din 6 - 9 iulie 1949, cel mai mare val al deportărilor de pe teritoriul actualei Republici Moldova. Au fost ridicați, în acele zile nefaste, 36 de mii de oameni sau peste 11 mii de familii. Pentru desfășurarea operațiunii au fost mobilizate 3 071 de camioane și 1 736 de vagoane folosite la transportarea vitelor.

Un film zguduitor care ne-a transportat în vara calvarului din 1949

Vineri și sâmbătă, pe 26 și 27 iulie, publicul a avut prilejul să vadă în aer liber, în fața vagoanelor, un film zguduitor despre deportări, „Siberia din oase”. Așezați pe scaune improvizate sau pe treptele clădirii Guvernului R. Moldova, în preajma monumentului dedicat deportaților, oamenii au urmărit cu respirația tăiată această producție cinematografică realizată în 2019 care ne apropie de suferințele deportaților și ne ajută să înțelegem că rănile lor nu se vindecă, ele se transmit din generație în generație.

Filmul este o producție OWH Studio, în regia Leontinei Vatamanu, și include confesiunile a patru protagoniști care au fost ridicați și trimiși forțat în Siberia, în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949. Fiecare episod e o istorie separată, iar în ansamblu ele redau ororile prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în perioada stalinistă.

„Siberia din oase” este o docudramă, toate întâmplările din acest film sunt adevărate.



Leontina Vatamanu: „E un film pentru recuperarea memoriei”

Potrivit producătorului, Virgiliu Mărgineanu, acest film este un document „despre noi și țara noastră”.

„E un film-manifest, un film pentru recuperarea memoriei, un film născut din suferință. Pentru mine au fost întâlniri și filmări cu lacrimi. Lacrimi de durere și compasiune, șterse cu pumnii încleștați, pentru că toată această umilință și cruzime trezește revolta, ca orice nedreptate comisă față de cei dragi – părinții și străpărinții noștri”, subliniază regizoarea Leontina Vatamanu, care este și autoarea scenariului.



Protagoniștii acestei producții cinematografice sunt Elena Curicheru-Vatamanu (mama Leontinei Vatamanu), Ion Radu, Gavril Boian și Margareta Spânu-Cemârtan, ei povestesc ce li s-a întâmplat în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949 (pe atunci erau copii) și după deportare. Cu voci sugrumate de un plâns abia stăpânit, ei ne vorbesc cum au fost treziți, amenințați cu armele, umiliți, loviți, împinși în camioane și apoi în vagoane pentru vite, cum au trăit în Siberia și cum, reveniți în satele lor după moartea lui Stalin, s-au pomenit fără case, fără gospodării, dar au avut curajul de a rezista, de a-și împlini cu demnitate destinul.

În roluri au fost distribuiţi actori profesioniști și amatori: Ionela Blănaru, Andrei Carp, Samson Hatman, Alexandra Ungureanu, Eugenia Butnaru, Ion Marcoci, Ion Coșeru, Maria Mardare-Fusu, Cornelia Suveică, Valentina Ostap, Vlada Cazanoi, Ciprian Răcilă, Rada Ixari, Mihaela Damian, Petru Oistric, Ioana Hatman, Sofia Oistric, Grigore Bechet, Margareta Nazarchevici, Constantin Adam, Stanislav Cotorobai, Alexandru Mărgineanu, Constantin Stavrat, Zinaida Bolea ş.a.

Maria Mardare-Fusu: „M-am născut în Siberia, acolo au rămas anii de tinerețe ai părinților mei”

Unul dintre rolurile din film a fost interpretat de cunoscuta pictoriță Maria Mardare-Fusu.

„Chiar de la bun început, am înţeles că e vorba despre un film binecuvântat de Dumnezeu. Eu aveam rolul unei femei care o ia pe fetița rămasă singură după ridicarea buneilor săi și o duce la gară cu speranța de a-i întâlni. Am acceptat invitația doamnei Leontina Vatamanu, pentru că am şi eu cuvântul meu despre Siberia, e și povestea mea, a părinților mei, a buneilor, a neamului meu. Nu e nimic mai îngrozitor decât frica din noaptea aceea, bătaia cumplită în geam!!! Nu găsesc cuvinte pentru tragedia aceea… să fii despărțită de copilul tău, de ai tai, să ți se ia casa, să fie transformate bisericile în hambare și mai rău… să fie arse icoanele… Doamne, ce-a fost asta?! Noi n-avem dreptul la tăcere! Despre aceasta ne vorbește filmul „Siberia din oase”, ne-a spus Maria Mardare-Fusu.

Pictorița ne-a povestit despre starea ei sufletească din timpul filmărilor.

„În timpul filmărilor, am avut parte de un moment când m-am simţit străpunsă în inimă şi suflet… Scena la gară, cu trenurile în aşteptare, cu vagoanele pline de întuneric… Când am dat cu ochii de acea privelişte îngrozitoare, am izbucnit în plâns, simțeam un tremur prin tot corpul… Aievea i-am văzut pe buneii mei cu copiii lor – viitorii mei părinţi, în acea zi, în faţa unor trenuri pentru transportat animale. M-am născut în Siberia, regiunea Tiumen, la poalele munților Ural, unde începe Câmpia Siberiană, în satul Razdolie, raionul Armizon. Acolo au rămas anii de tinerețe ai părinților mei, ai buneilor din partea mamei și a tatei. Aveam un an și jumătate când ne-am întors în Moldova, după șapte ani de deportare”, ne-a mărturisit Maria Mardare-Fusu.

După proiecția de sâmbătă, regizoarea Leontina Vatamanu a mărturisit că unul dintre spectatori s-a apropiat de ea, i-a mulțumit pentru film și i-a spus: „Ion Vatamanu a ținut discursuri memorabile în această piață, iar tu, fiica lui, proiectezi aici filme! E un altfel de discurs despre durerile noastre”.