Exercițiu de amploare la Ștefan Vodă: Peste 200 de persoane, implicate într-o simulare a inundațiilor în Răscăieți. Participanții au fost instruiți inclusiv în tehnici de îndiguire cu saci de nisip
1574
Peste 200 de reprezentanți ai autorităților publice locale, sectorului privat, organizațiilor non-guvernamentale, ai instituțiilor educaționale, dar și forțe ale protecției civile au participat recent la un exercițiu de simulare organizat în raionul Ștefan Vodă.
Participanții au învățat cum să răspundă eficient în situații de urgență, având scenatiul unor inundații în localitatea Răscăieți, unde echipele de intervenție au realizat îndiguirea cu saci de nisip, o tehnică vitală pentru prevenirea inundațiilor.
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului social „Dezvoltarea comunităților reziliente în raionul Ștefan Vodă”, implementat de „Helvetas”, cu sprijinul USAID, care are scopul de a consolida capacitatea autorităților și comunităților din raionul Ștefan Vodă pentru a gestiona și reduce pierderile cauzate de dezastre.
Acesta a inclus și lansarea campaniei „Pregătește-te astăzi, Protejează mâine”, menită să îmbunătățească reziliența comunităților.
„Proiectul a implicat colaborarea activă dintre autorități și organizațiile comunitare în dezvoltarea planurilor de pregătire în cazul dezastrelor. Aceste planuri au scopul de a pregăti întreaga comunitate pentru situații de urgență. Implicarea cetățenilor în planificarea măsurilor de prevenire este esențială, iar colaborarea dintre organizații, autoritățile locale, instituții de învățământ, sectorul privat și comunitate este cheia succesului”, a declarat Anton Muntean, managerul proiectului „Dezvoltarea comunităților reziliente în raionul Ștefan Vodă”.
12.11.2025
20:52
417
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
548
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
465
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
591
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
457
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
490
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
12.11.2025
17:48
439
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
12.11.2025
17:22
525
Rusia, deschisă pentru negocieri cu Ucraina la Istanbul, dar Kievul și UE resping condițiile teritoriale susținute de Trump în Alaska
12.11.2025
17:14
1177
Mai mulți deputați de la PAS au decis să RENUNȚE la mandat. Cine sunt cei CINCI aleși ai poporului
12.11.2025
17:01
430
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni se modernizează: condiții de studiu îmbunătățite cu suport european și austriac
12.11.2025
20:52
412
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
545
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
465
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
587
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
456
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
490
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
12.11.2025
17:48
439
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
12.11.2025
17:22
525
Rusia, deschisă pentru negocieri cu Ucraina la Istanbul, dar Kievul și UE resping condițiile teritoriale susținute de Trump în Alaska
12.11.2025
17:14
1177
Mai mulți deputați de la PAS au decis să RENUNȚE la mandat. Cine sunt cei CINCI aleși ai poporului
12.11.2025
17:01
430
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni se modernizează: condiții de studiu îmbunătățite cu suport european și austriac
12.11.2025
16:41
434
Cooperarea dintre Republica Moldova și PNUD: Proiecte importante pentru dezvoltarea durabilă și eficiența energetică
12.11.2025
16:08
363
Sălile pline la cea de-a XI-a ediție a Zilelor Filmului Românesc în Moldova. Proiecțiile au bucurat și publicul din Hâncești, Nisporeni, Călărași, Strășeni, Ungheni, Florești, Bălți, Cimișlia și Cahul
12.11.2025
15:56
553
Moldova renunță la cooperarea energetică cu CSI: Ultimul acord, denunțat după 28 de ani
522
Dialog constructiv între Valeriu Chiveri și diplomatul american Nick Pietrowicz privind reglementarea transnistreană și integrarea raioanelor de est ale Moldovei
12.11.2025
13:36
510
Moldova face pasul spre Europa: noi reglementări pentru un transport mai sigur al mărfurilor periculoase
12.11.2025
12:57
500
Moldova adoptă norme europene: lansarea unui sistem național de securitate informațională în aviația civilă pentru protecția zborurilor și pasagerilor
12.11.2025
12:40
478
Guvernul adoptă noi norme pentru îmbunătățirea siguranței zborurilor în Moldova
12.11.2025
12:29
574
Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, îl prezintă pe Victor Furtuna, noul șef al PCCOCS, echipei de procurori
12.11.2025
10:54
540
Ministrul Energiei prezintă progrese cheie în infrastructura de transport pentru tranziția verde la conferința UE 2025 în Chișinău
12.11.2025
10:34
564
Ministerul Educației: Primii pași către o educație sigură online pentru copiii din Moldova
12.11.2025
10:24
979
DOC // Conducerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat, DEMISĂ de președinta Maia Sandu
12.11.2025
09:26
532
Moldova accelerează transformarea digitală și atrage investiții pentru integrarea europeană în Raportul de Extindere 2025
12.11.2025
07:13
702
Arestări și percheziții în Ucraina: un apropiat al lui Zelenski acuzat de corupție masivă în sectorul energetic
12.11.2025
06:40
587
Prețul petrolului în creștere din cauza sancțiunilor SUA asupra Rusiei și a optimismului privind sfârșitul blocajului guvernamental american
12.11.2025
02:08
1071
Situație tensionată în Zaporojie: Trei așezări capturate de ruși, retragere strategică a soldaților ucraineni
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
19.63
1 USD
16.96
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40





Inapoi














